Comisia Europeană a adus clarificări în legătură cu renegocierea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României privind pensiile, un subiect intens dezbătut de PSD şi PNL. Oficialii europeni au precizat că PNRR nu poate fi modificat decât în situaţii excepţionale, precum dezastre naturale de dimensiuni istorice. Mai mult, o astfel de renegociere ar putea duce la pierderea unor fonduri şi la întârzierea reformelor. În schimb, Marius Budăi, ministrul Muncii, a explicat că nu a adus în discuţie niciodată renegocierea „din temelii” a PNRR, ci doar „optimizarea” unor aspecte prevăzute în acesta, cum ar fi procentul din PIB alocat pensiilor.
Creşterea pensiilor ar putea fi blocată în România. Marius Budăi a subliniat că, în opinia PSD, este „este inadmisibil şi de neacceptat” ca o persoană să fie obligată să muncească până la 70 de ani.
Reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au explicat, într-un răspuns la solicitarea Digi24, că modificarea PNRR nu poate fi realizată decât în situaţii excepţionale cum ar fi dezastrele naturale de dimensiuni istorice. Mai mult, orice cerere de modificare a PNRR ar întârzia cu mult implementarea programului.
Mai mult, oficialii CE au menţionat că aşteaptă să vadă o încurajare a ieşirii la pensie cât mai târziu prin oferirea de stimulente celor care se pensionează la vârste cât mai înaintate.
În schimb, Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat că nu a propus niciodată renegocierea PNRR, ci „optimizarea acestuia”.
„Haideţi să le luăm pe rând, să înţelegem exact ce am susţinut până acuma. Comisia s-a referit la acele dezastre naturale, de o renegociere per total a PNRR. Nici sub o formă nu am spus aşa ceva!. Noi am scris şi în programul de guvernare, am spus şi în discuţiile pe care le-am avut în Coaliţie, de o optimizare în anumite puncte, nu vorbim de o renegociere per total a PNRR. (…) Trebuie să înţelegem că nu ne dorim sub nicio formă să punem în pericol implementarea PNRR. Din contră, suntem extrem de determinaţi să implementăm acest PNRR şi reformele legate de PNRR. Noi, în coaliţie, ne asumăm să facem tot posibilul pentru binele cetăţenilor români, nu ne asumăm să pierdem bani. (…) Or, acel procent – sunt încă o dată extrem de ferm – acel procent de 9,4% nu este suficient pentru a realiza un alt jalon din PNRR care înseamnă reforma pensiilor prin rezolvarea inechităţilor din sistem”, a declarat ministrul Muncii, sâmbătă, conform sursei citate.
Cât despre creşterea vârstei de pensionare, Marius Budăi a avertizat că în România speranţa de viaţă este mai mică decât în alte state membre ale Uniunii Europene.
„Aici, Comisia Europeană trebuie să înţeleagă care este speranţa de viaţă din România, care au fost condiţiile de lucru de până acum din România, pentru că avem foarte mulţi oameni care au lucrat în condiţii grele (…) or să-i spui acelei persoane că trebuie să stai tu în muncă până la 70 de ani, din punctul PSD de vedere este inadmisibil şi de neacceptat. Nu vom accepta aşa ceva”, adaugă ministrul Muncii.