Primăria Suceava a demarat procedura de construire a creșei de pe strada Mircea Hrișcă, din cartierul Tinereții, anunţă Lucian Harşovschi, viceprimarul municipiului Suceava. Potrivit acestuia, valoarea proiectului este de 12,83 de milioane de lei fără TVA, creșa având regim de înălțime parter, separată în 3 nuclee funcționale, inclusiv cele administrative și tehnico-gospodăreşti. Beneficiari sunt 110 copii din învățământul antepreșcolar, noul obiectiv fiind compartimentat în 11 dormitoare; 6 camere de joacă prevăzute cu vestiar filtru și grupuri sanitare; un spațiu pentru luat masa; grup sanitar persoane cu dizabilități; zonă de primire şi cabinet medical cu izolator. Terenul va fi amenajat cu spații verzi și locuri de joacă pentru copii şi, de asemenea, va asigura 11 locuri de parcare destinate pe termen scurt automobilelor aparținătorilor, dintre care două locuri pentru persoane cu dizabilități. Suprafața de teren destinată activităților în aer liber va fi de minimum 10 metri pătraţi şi copil.
Conform viceprimarului Lucian Harşovschi, clădirea va fi alimentată cu gaze naturale, cât şi cu și cu panouri solare.
Totodată, imobilul va fi dotat cu instalație de detecție și semnalizare a incendiilor; hidranți interiori și exteriori: instalație de protecție împotriva descărcărilor atmosferice; stingătoare și instalații de iluminat împotriva panicii şi de evacuare în siguranţă a persoanelor. Noua creşă are o lățime de 34,10 de metri și o lungime de 97,60 de metri, înălțimea maximă a acoperișurilor înclinate fiind de 7,75 de metri. Lucrările de construire a creșei mari de pe strada Mircea Hrișcă, adjudecate de firma Katar Conneg Negreşti, au fost precedate de consolidarea terenului, amenajarea zidului de sprijin şi a drumului de acces, costând 146.237 de lei, bani din bugetul loca. Lucian Harşovschi a mai informat că, în paralel, în desfăşurare este, prin Compania Naţională de Investiţii, procedura de licitație pentru construirea unei alte creșe pe strada Paris, în cartierul Europa. „În 2 luni vom avea anunţat un câştigător, iar ulterior, vom trece la execuţia acesteia” a punctat Lucian Harşovschi, viceprimarul Sucevei.