ACTUALITATENAȚIONALULTIMA ORĂ

Cosmin Andreica, Europol: Un polițist va ajunge să câștige mai puțin decât un vânzător la supermarket

Sute de agenți și polițiști de penitenciare au ieșit în stradă din cauza Ordonanței „Trenuleț”. Sunt revoltați de decizia Guvernului de a le tăia majorările pentru orele suplimentare lucrate și astfel veniturile lor vor scădea, în medie, cu 1.500 de lei. Sindicaliștii amenință că vor refuza să mai muncească peste program. Reporterii Replica au vorbit cu președintele Sindicatului Europol atât despre tăieri, despre eventualele proteste dar și despre ce refuzul polițiștilor de a face ore suplimentare, având în vedere că acestea nu vor fi plătite.

Cosmin Andreica consideră că polițiștii au fost mințiți atât de Ciolacu dar și de ministrul Predoiu: „Premierul dar și ministrul Predoiu i-au mințit pe polițiști. În condițiile în care, la conferința de presă, premierul a spus că nu este o ordonanță prin care se taie salarii ci prin care se îngheață și se mențin drepturile avute în 2024, este clar că a mințit. Avem aproximativ 35.000 de polițiști care lucrează în ture, sâmbăta, duminica și sărbători legale, și care nu vor mai fi plătiți pentru aceste ore. Această sumă pe care ei nu o vor mai primi la salariu este de aproximativ 1.000-1.500 de lei, depinde de numărul de ore prestate în astfel de condiții. Chiar și ministrul Predoiu a spus că nu vor exista tăieri salariale și avem această problematică a tăierii salariilor polițiștilor din stradă iar cei din minister, șefii, directorii chiar și secretarii de stat rămân cu salariul întreg. Chiar Despescu a propus ca acest element salarial să fie tăiat dar el rămâne cu salariul întreg, nici măcar un leu nu îi va fi luat. Dacă pui toată povara pe umerii celor din stradă, este cel puțin ipocrit și vorbim despre o furie a oamenilor care se va manifesta printr-o serie de proteste, probabil cum nu au mai fost până acum. Vor fi proteste la București, la Guvern și la MAI, în fața IPJ-urilor și la Prefecturi în județe și refuzuri de ore suplimentare ceea ce înseamnă că la sfârșitul lunii ianuarie nu vor mai avea pe cine să cheme la muncă din polițiștii operativi.

Totodată, președintele Europol a vorbit și despre primele pe care mai marii de la minister și le-au acordat: „A doua minciună pe care am auzit-o a fost că nu se vor mai acorda prime în 2025. Toți cei din subordinea lui Predoiu, de la minister, beneficiază în acest moment, de o primă de 50% pentru salarii de lucrări de excepție și misiuni speciale, noi le spunem Oscaruri, care se acordă pe o perioadă de 6 luni. Evident doar la șmecheri și la cei apropiați lor. Din datele noastre, secretarul de stat Bogdan Despescu are un venit de aproximativ 33.000 de lei pe lună. Va fi destul de greu de înțeles austeritatea dacă va fi acoperită de cei care primesc cele mai mici salarii din sistem. La acest moment, cu această diminuare, salariile vor ajunge unde la 3.000-3.500 de lei, adică mai mic decât un lucrătorla supermarket.

„Vrem să ne asigurăm că vor participa un număr cât mai mare de polițiști la proteste, în funcție de specialitatea fiecărei structuri. La acest moment, dintre membrii noștri, 5.000 au completat notificări prin care refuză prestarea de ore suplimentare, în condițiile în care se prestau astfel de ore. Acest lucru va duce la un blocaj pe finalul lunii ianuarie. Deranjant e că această propunere a venit de la secretarul de stat Bogdan Despescu“, a încheiat Cosmin Andreica.