NAȚIONALPOLITIC

Corlățean: PSD a ieșit cu o traumă uriașă după aceste alegeri prezidențiale

Senatorul PSD Titus Corlățean a declarat joi seara, într-o intervenție pentru B1 TV, că președintele Nicușor Dan nu desemnează premierul, ci va trebui să nominalizeze un candidat, pe baza majorității care se formează în Parlament:

“Președintele nu desemnează prim-ministrul, președintele după ce se consultă cu partidele politice desemnează un candidat la funcția de prim-ministru și Parlamentul, cu majoritate în Parlament, votează prim-ministru, Guvernul și aprobă programul de guvernare.

Noi, la 18 mai, nu am votat în România un Guvern, nu am votat un Parlament, am votat un președinte. Treaba cu Guvernul se rezolvă în baza votului din 1 decembrie. Nu ni se poate impune, vorbesc la niveld e principiu, acceptați voi PSD ceea ce vă decidem noi.

Nu se poate decide agenda pentru un partid care e numărul unu în Parlament, mai puțin decât am avut odată, dar totuși numărul unu”.

Corlățean a explicat de ce PSD nu este decis încă să intre la guvernare:

“Partidul ăsta a ieșit cu o traumă uriașă după aceste alegeri prezidențiale. Nu e deloc simplu pentru noi, opiniile sunt împărțite în momentul de față. Eu mă uit la acest partid și să nu facă nimeni greșeala din partea dreaptă a eșicherului politic cu orientare pro-europeană și euro-atlantică să se bucure de necazul PSD-ului.

Să dea Dumnezeu să nu ajungem în situația în care partidul ăsta slăbește îndeajuns de mult și lasă zona de stânga ocupată temporar de AUR care a preluat o parte din electorat într-un context emoțional, prin manipulare. România are nevoie de un PSD puternic.

Dacă va fi un partid tot mai mic vom avea un alt tip de actor în partea de centru-stânga, populist, cu orientare anti-europeană și nu cred că cineva rațional în România se va bucura de o astfel de ipoteză. Deci trebuie să cântărim și în interior, ce facem ca partid să ne revenim, cu ce echipă în viitor mai nouă, care să aibă și un alt stil de a face politică, care să se adreseze și unor omanei cărora noi nu ne-am adresat până acum”.