Băiețel, în vârstă de 10 ani, dispărut astazi, în apele râului Siret, pe raza orașului Liteni. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu două bărci pneumatice, cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
ISU Suceava anunță că este în căutarea unui băiețel în vârstă de 10 ani, care se presupune că s-ar fi înecat în râul Siret, pe raza orașului Liteni.
„Se intervine cu două bărci pneumatice, cu accesorii specifice, de la Detașamentele de Pompieri Fălticeni și Suceava. La fața locului se află și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean”, transmite ISU Suceava,
ISU reamintește câteva reguli ce trebuie respectate la scăldat, printre care alegerea de locuri special amenajate, înotul cu alte persoane în apropiere, supravegherea copiilor, etc.