BREAKING NEWS

Controlul anemiei infecțioase ecvine pe teritoriul țării noastre, un deziderat important al ANSVSA

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) desfășoară acțiuni pentru controlul infecţiei cu virusul anemiei infecţioase ecvine (AIE).

Acestea se  realizează în baza unor acte normative emise de președintele ANSVSA privind aprobarea programului de eradicare a anemiei infecțioase ecvine, prin care se asigură cadrul legal pentru supravegherea efectivelor receptive, depistarea, izolarea şi eliminarea ecvideelor infectate în termen de cel mult 30 zile de la primirea buletinului de analiză cu rezultat pozitiv.

Astfel, în acest an, în Monitorul Oficial, Partea I nr. 71 din 27 ianuarie 2023 a fost publicat Programul pentru supravegherea și controlul anemiei infecțioase ecvine pe teritoriul României.

Obiectivul Programului este controlul infecţiei cu virusul anemiei infecţioase ecvine în scopul prevenirii difuzării acesteia pe teritoriul ţării sau pe teritoriul altor state membre sau ţări terţe şi asigurarea circulaţiei libere şi în condiţii de siguranţă din punctul de vedere al sănătăţii animale a ecvideelor din România.

Anemia infecțioasă ecvină este o afecțiune care generează pierderi economice importante prin reducerea efectivelor din cauza sacrificării sau morții animalelor bolnave, prin costurile mari pentru supravegherea și eradicarea bolii și a restricţiilor privind mişcarea animalelor pe plan local, național și internațional.

Boala este răspândită pe tot globul, mai des în zonele endemice unde există ape stătătoare sau mlaştini şi unde principalii vectori și, anume insectele hematofage, se dezvoltă în număr mare. Este o afecţiune la care sunt receptive toate ecvinele, indiferent de rasă, vârstă, sex (cai, măgari, catâri). Sursa principală de infecţie o reprezintă animalele bolnave cu sau fără semne clinice de boală.

Până în prezent, nu există tratament specific şi nici vaccin, protejarea animalelor de infecţia cu virusul AIE asigurându-se prin respectarea măsurilor generale de profilaxie care se realizează prin verificarea anuală a statusului de imunitate a cailor prin teste serologice efectuate în laborator, distrugerea vectorilor (insecte hematofage) din adăposturi şi din jurul acestora, efectuarea acţiunilor de curăţire mecanică şi dezinfecţia grajdurilor pentru animale, respectarea normelor privind circulația animalelor etc.

Această boală a evoluat endemic în România, pe tot teritoriul țării aplicându-se un program de eradicare ce constă în testarea ecvideelor și eliminarea celor cu rezultat pozitiv la testul pentru confirmarea anemiei infecțioase ecvine.

Programul pentru eradicarea anemiei infecțioase ecvine elaborat în baza prevederilor Decizia Comisiei 346/2010/UE a constituit și constituie în continuare o prioritate pentru România, ANSVSA făcând eforturi logistice și financiare semnificative pentru eradicarea bolii și ridicarea restricțiilor impuse.

Ca urmare a progreselor obținute în eradicarea bolii, în anul 2019, prin intermediul Deciziei de punere în aplicare (UE) 1886/2019 a Comisiei de modificare a Deciziei 2010/346/UE în ceea ce privește regionalizarea României pentru aplicarea măsurilor de protecție cu privire la anemia infecțioasă ecvină, au fost ridicate restricțiile privind anemia infecțioasă ecvină pentru mai mult de jumătate din teritoriul României.

Conform prevederilor acestui act normativ au rămas sub restricție județele Bihor, Satu-Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Cluj, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea și Tulcea.

În continuare, ca urmare a eforturilor depuse de ANSVSA în controlul bolii și a rezultatelor favorabile ale programului de eradicare a acestei boli, precum și a demersurilor repetate ale ANSVSA prin prezentarea situației epidemiologice la nivelul Comisiei Europene și a statelor membre ale Uniunii Europene, restricțiile impuse prin intermediul Deciziei CE 346/2010/UE au fost ridicate în luna mai a anului 2022, prin Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/701 a Comisiei din 4 mai 2022 de abrogare a Deciziei 2010/346/UE referitoare la măsurile de protecție cu privire la anemia infecțioasă ecvină în România.

Este important de reamintit că, responsabilitatea realizării programului de supraveghere şi asanare a focarelor de AIE revine în egală măsură serviciilor sanitare-veterinare, proprietarilor de cabaline şi a autorităţilor locale, care au obligaţia să respecte şi să aplice legislaţia specifică.

ANSVSA supraveghează boala prin activitățile specifice,  iar proprietarii de ecvine au obligaţia să asigure: identificarea prin microcip, pașaport, cod de exploatație şi înregistrarea în Baza Naţională de Date a tuturor ecvideelor existente în proprietate.

Toate acestea sunt obligatorii pentru obținerea despăgubirilor pentru animalele afectate de boală, plata contravalorii animalelor eliminate din focar se face la preţul pieţei, prin costuri suportate de la bugetul de stat.

Un rol esențial îl are și colaborarea proprietarilor cu medicii veterinari la acţiunea de recoltare a probelor de sânge de la întregul efectiv de ecvideee (cu vârsta de peste 12 luni) existent pe raza judeţului, pentru supravegherea incidenţei AIE prin examene de laborator.

În acest context, ANSVSA a organizat, în data de 9 februarie, la sediul Prefecturii județului Tulcea o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor responsabile și implicate în gestionarea cailor sălbatici din Rezervația Deltei Dunării: Instituția Prefectului județului Tulcea, Administrația Rezervației Delta Dunării, Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea, Agenția Națională de Zootehnie din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Garda Națională de Mediu.

Pe acest subiect, conform domeniului de competență, vicepreședintele ANSVSA, dr. Dănuț Păle, alături de directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea, au prezentat situația evoluției AIE și acțiunile care sunt întreprinse de serviciile veterinare în acest sens: informarea proprietarilor asupra obligațiilor care le revin, identificarea cabalinelor în vederea înregistrării lor în baza de date și emiterea documentelor de identificare, depistarea anemiei infecțioase ecvine, eliminarea celor pozitive, demersuri pentru despăgubirea proprietarilor.

Menționăm că, începând cu anul 2010 au fost diagnosticate și eliminate mii de ecvidee cu anemie infecțioasă ecvină, situația epidemiologică îmbunătățindu-se de la an la altul, în ultimii ani ajungând la o medie de 50-60 animale diagnosticate cu anemie infecțioasă ecvină la nivelul întregii țări.

La nivelul județului Tulcea, conform raportărilor DSVSA Tulcea, în anul 2020 au fost diagnosticate 7 animale, în 2021, 10 animale și în 2022, 18 ecvidee cu anemie infecțioasă ecvină.

Întâlnirea s-a finalizat cu întocmirea unui plan de măsuri, care prevede acțiuni ce vor fi implementate de către fiecare instutuție, în conformitate cu domeniul de competență.

Facem precizarea că, pentru evitarea altor sancțiuni care ar putea fi aplicate României, procesul pentru controlul anemiei infecțioase ecvine pe teritoriul României trebuie să continue, alături de măsurile pentru respectarea prevederilor legislative privind circulația ecvideelor atât pe teritoriul României, cât și pe cel al Uniunii Europene.

Serviciul Comunicare și Logistică Documentară  -ANSVSA