GENERAL

Contrabandist de țigări, condamnat la un an de închisoare

Curtea de Apel Suceava a admis ieri, contestația depusa de DIICOT Suceava împotriva sentinţei penale nr. 251 din data de 30.09.2022 pronuntată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 1571/86/2022.

Aceeasi instant a desființat sentinta penala amintita mai sus  în acelasi dosar  rejudecând cauza.

Curtea de Apel a respins ca nefondată, contestaţia la executare (având ca obiect constatarea intervenirii unei legi de dezincriminare) formulată de către Compartimentul executări penale din cadrul Tribunalului Suceava, referitoare la sentinţa penală nr. 8 din 18.01.2019 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. 1936/86/2015, desfiinţată în parte şi rămasă definitivă prin Decizia nr. 935 din 22.12.2021 a Curţii de Apel Suceava, cu privire la persoana condamnată Prisacaru Ionel condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3, cu referire la alin. 1, rap. la art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal de la 1969, la pedeapsa principală de 1 an închisoare.

 

În baza disp. art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de solu?ionarea contesta?iei rămân în sarcina statului. Decizia este Definitivă.