Contestația lui Călin Georgescu la decizia BEC de invalidare a candidaturii sale a ajuns la Curtea Constituțională. Potrivit surselor Antena 3 CNN, judecătorii CCR vor discuta marți, într-o ședință programată de la ora 17, solicitarea lui Georgescu. În aceeași ședință se va judeca și contestația depusă împotriva candidaturii lui Nicușor Dan.
Georgescu susține că decizia BEC ar trebui respinsă drept nulă întrucât există condiții legale care „nu au fost respectate”.
„Întrucât nu au fost respectate toate condițiile legale privind cvorumul de prezență, cvorumul de vot, procedura de desfășurare a ședinței și procedura de adoptare, redactare și publicare a Deciziei nr. 18D/09.03.2025 a BEC și a procesului-verbal întocmit de BEC din care rezultă data și ora afișării acesteia – procesul-verbal nefiind nici măcar semnat –, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 174 și urm. C. proc. Civ., care atrag nulitatea absolută a deciziei și a procesului-verbal antereferite”, se arată în contestație.
De asemenea, acesta susține că hotărârile CCR în privința Dianei Șoșoacă, căreia i-a fost interzisă candidatura în 2024, precum și în privința scrutinului de atunci, care a fost anulat, „nu pot constitui jurisprudență în măsură să fundamenteze juridic” decizia BEC „de respingere a înregistrării candidaturii” sale.
Călin Georgescu a depus, luni, contestație la CCR împotriva deciziei BEC de anulare a candidaturii sale la alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut de George Simion, într-o conferință de presă, la Palatul Parlamentului.
”În circa 10 minute la CCR ajunge contestația formulată de Călin Georgescu, Dumnealui are acest drept. BEC nu are dreptul atunci când sunt îndeplinite chestiune legate de formă să respingă un candidat. Toate condițiile au fost îndeplinite. Nu avem mari speranțe că va face dreptate CCR dar domnul Georgescu va epuiza toate căile legale, noi merge cu dumnealui până la capăt. Noi așteptăm ce decizie va adopta dumnealui”, a spus Simion.
Acesta a fost întrebat cine va fi candidatul AUR la prezidențiale dacă CCR va respinge definitiv candidatura lui Georgescu. ”Dacă CCR va face asta, mâine domnul Călin Georgescu va veni să comunice ceea ce e de făcut în continuare”, a răspuns el. Întrebat dacă el însiși va candida, Simion a spus că ”nu este abilitat” să răspundă.
Președintele AUR a spus că partidul va susține propunerea de candidat pe care o va face Călin Georgescu. ”Mâine avem decizia CCR, toate variantele sunt pe masă”, a spus el.