POLITIC

Congres extraordinar PNL, duminică la Parlament. Liberalii îşi aleg noul preşedinte. Nicolae Ciucă, unicul candidat

Partidului Naţional Liberal organizează, duminică, la Palatul Parlamentului, un congres extraordinar pentru a-şi alege noul preşedinte. Premierul Nicolae Ciucă este singurul candidat la această funcţie.

Biroul Executiv al PNL a stabilit o derogare de la statutul partidului privind vechimea, în aşa fel încât generalul Nicolae Ciucă să poată candida la funcţia de preşedinte.  Statutul partidului prevede că orice membru al PNL poate candida la funcţia de preşedinte dacă are o vechime de cel puţin cinci ani. Ciucă s-a înscris în partid în octombrie 2020.

„Am decis să îmi depun moţiunea de candidatură pentru funcţia de preşedinte al PNL. Am decis să îmi asum această responsabilitate după o discuţie pe care am avut-o cu colegii şi în urma analizei pe care am făcut-o asupra întregii situaţii politice. (…) PNL este cel mai mare partid de dreapta, are cei buni primari din ţară şi poate ajunge primul partid din România”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, după depunerea candidaturii la şefia PNL.