Președintele Gheorghe Șoldan și vicepreședintele Stelian Simerea, la Cernăuți, pentru dezvoltarea infrastructurii de frontieră România–Ucraina Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, și vicepreședintele Stelian Simerea au participat ieri, la Cernăuți, la o importantă întâlnire bilaterală România–Ucraina, dedicată dezvoltării și modernizării infrastructurii de frontieră dintre cele două țări. Discuțiile s-au concentrat pe modernizarea punctelor de trecere a frontierei existente, dar și pe deschiderea unor puncte noi, dintre care trei vizează direct județul Suceava: Climăuți – Bila Krynytsia, Izvoarele Sucevei – Shepit și Ulma – Ruska. Oficialii ucrainenii au fost reprezentanți de ministrul adjunct pentru Dezvoltarea Comunităților și a Teritoriilor Ucrainei, Serhiy Derkach, de directorul Agenției de Stat pentru Reconstrucție și Dezvoltarea Infrastructurii din Ucraina, Sergiy Sukhomlyn, precum și de președinții administrațiilor regionale de stat din Cernăuți și Transcarpatia, Ruslan Zaparaniuk și Myroslav Biletskyi. România a fost reprezentată de o delegație numeroasă, printer care secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu, șefa Departamentului Obținere Finanțări din cadrul CNAIR, Cristina Amărăzeanu, președintele Gheorghe Șoldan, reprezentanți ai administrațiilor din județele de graniță, ai DRDP Iași, ai Autorității Vamale și Poliției de Frontieră Române. În cadrul întâlnirii la care a fost prezent inclusive ambasadorul României în Ucraina, Alexandru Victor Micula, s-a pus accent și pe consolidarea parteneriatelor transfrontaliere și accesarea în comun a fondurilor pentru proiecte de infrastructură rutieră și modernizarea punctelor de frontieră. Un alt punct important pe agenda întâlnirii a fost modernizarea Punctului de Trecere a Frontierei Vicovu de Sus, în vederea extinderii funcționalității acestuia pentru traficul de mărfuri. Referitor la acest subiect, președintele Gheorghe Șoldan a subliniat că deschiderea traifcului pentru vehiculele de marfă nu poate fi pusă în aplicare fără realizarea drumului de legătur dintre PTF Vicovu de Sus cu viitoarea Autostradă A7. Autostradă care, arată președintele admnistrației județene, “trebuie să ajungă cât mai repede până la Siret.” “Nu poți conecta două țări fără drumuri bune. Autostrada A7 este un obiectiv strategic! Între timp trebuie să ne asigurăm că traficul greu nu sufocă drumurile existente din județ, deja suprasolicitate. Trebuie să gândim în perspectivă și să construim inteligent. Dacă ne dorim dezvoltare, fluidizare a traficului, a schimbului de mărfuri, trebuie să începem cu infrastructura”, a declarat președintele Consiliului Județean Suceava. Întâlnirea de ieri a reprezentat un pas concret pentru ca proiectele comune România–Ucraina să avanseze, cu sprijin european și o coordonare administrativă mai eficientă între autoritățile celor două state.
|
Conducerea CJ Suceava, discuții la Cernăuți pe tema dezvoltării și modernizării infrastructurii de frontieră
