Președintele României – Klaus Iohannis a vorbit, joi, despre comasarea alegerilor electorale. Acesta a recunoscut că sunt discuții pe marginea acestui subiect având în vedere că patru rânduri de alegeri ar putea bloca România în campanii electorale.
,,Se discută, este posibilă constituțional, însă nu este posibil să aducem parlamentarele mai aproape, dar pot fi amânate localele. Încă se evaluează dacă aduce ceva, că dacă nu aduce nimic, nici cetățenilor, nici partidelor politice, nu trebuie făcut. Însă confirm, există această discuție”, a spus Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis: „Nu vor exista tăieri de salarii”
Șeful statului susține că „Fiscul trebuie să se miște un pic mai bine”, dar a sugerat că ar trebui reduse și cheltuielile bugetare.
„Se pare că atunci când s-a construit bugetul pentru anul în curs, pe 2023, a existat o oarecare supraevaluare a capacităților de colectare, adică Guvernul a crezut că cei de la Fisc vor aduna mai mulți bani, ca să o zic așa, simplu, pe românește, lucru care nu s-a întâmplat chiar așa, însă nu există nicio gaură și nu există nicio perspectivă tristă. Trebuie corectate lucrurile. Evident că trebuie corectate și pe colectare, adică Fiscul trebuie să se miște un pic mai bine, dar trebuie corectat și pe partea de cheltuieli. Asta înseamnă că la anumite capitole banii trebuie folosiți mai judicios”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
El a subliniat că „austeritatea nu este o soluție”.
„Nu este nevoie de tăieri. Ca să o spun foarte clar, să înțeleagă toată lumea, atâta vreme cât voi avea un cuvânt de spus, și cred că voi mai avea un cuvânt de spus, nu vor exista tăieri de salarii. Deci, repet, nu vor exista tăieri de salarii. Ideea mea și a coaliției nu este să băgăm România în vreun scenariu de austeritate. S-a dovedit, când am avut criza bancară, 2008, 2009, 2010, că austeritatea nu este o soluție – și sper să rețină bine toți politicienii și cvasi-politicienii, austeritatea nu este o soluție. În consecință, nu vor exista tăieri de salarii”, a mai declarat Klaus Iohannis.