BREAKING NEWS

Coloane uriașe de mașini încearcă să părăsească Kiev-ul, după ce Ucraina a fost atacată de Rusia

Coloane de mașini încearcă să părăsească Kiev-ul, în această dimineață, după ce Rusia a pornit atacul asupra Ucrainei.

Traficul la ieșirea din Kiev este aproape blocat. Un bulevard important din Kiev, cu patru benzi, este asaltat de mașini care încearcă să părăsească orașul.

Președintele rus Vladimir Putin a cerut „demilitarizarea” Ucrainei în declarații televizate joi dimineață, în jur de ora 5.30 (4.30 ora României), la scurt timp după ce a anunțat o operațiune militară în regiunea Donbas, din estul Ucrainei.

„Circumstanțele ne cer să luăm măsuri decisive și imediate”, a spus Putin, potrivit unei transcriere a RIA-Novosti. „Republicile Populare Donbas s-au adresat Rusiei cu o cerere de ajutor. În acest sens, în conformitate cu articolul 51, partea a 7-a din Carta ONU, cu sancțiunea Consiliului Federației și în temeiul tratatelor de prietenie ratificate de Federația Federală. Adunarea și asistența reciprocă cu DPR și LPR, am decis să conduc o operațiune militară specială”.

Remarcile lui Putin au venit pe măsură ce au crescut îngrijorările cu privire la o iminentă invazie rusă la scară largă. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat într-un discurs emoționant joi dimineața că conducerea rusă a aprobat acțiunea militară în Ucraina și a promis că țara se va apăra.

sursa:antena3.ro