ACTUALITATEBREAKING NEWSULTIMA ORĂ

COD ROȘU de viscol și ninsori abundente până mâine dimineață – A fost trimis mesaj RO-ALERT!

Urgia continuă în unele zone ale țării. Fenomenele prognozate de specialiști sunt: viscol puternic, cu rafale de 75 – 85 km /h, ninsoare abundentă, zăpadă viscolită și troienită, vizibilitate redusă, spre zero.

Populația a fost avertizată prin intermediul sistemului RO-ALERT!

Pentru a preveni situațiile de urgență, ISU Botoșani recomandă respectarea următoarelor măsuri:

-evitați deplasările pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă acest lucru nu este posibil, informați-vă, în prealabil, asupra condițiilor de drum;
-înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.);
-evitați atingerea stâlpilor sau firelor căzute la pământ;
-nu vă adăpostiți și nu treceți prin apropierea copacilor, a stâlpilor, a panourilor publicitare, a construcţiilor cu elemente de arhitectură ce pot fi uşor dislocate, precum şi a imobilelor aflate în construcţie;
-parcați autoturismele la distanță sigură față de copaci sau stâlpi de electricitate;
-urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor.

Pentru că temperaturile vor fi destul de scăzute, sfătuim cetățenii să verifice  sobele, centralele termice şi coşurile de evacuare a fumului, astfel încât acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea portalului fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.