Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de inundaţii, ce vizează cursuri de apă de pe raza a 12 judeţe.
Conform prognozei de specialitate, pe parcursul acestei zile, până la ora 00:00, se pot produce viituri rapide, cu posibile efecte de inundaţii locale şi depăşiri ale Cotelor de atenţie, pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa-Năsăud), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Târnava Mică – bazin amonte S.H. Sărăţeni şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sărăţeni – amonte S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita şi Mureş), Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava), Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava şi Neamţ), Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău), Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Bacău, Harghita, Covasna şi Vrancea), Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea) şi Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi).
Hidrologii menţionează faptul că atenţionarea vizează în principal fenomenele care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Bistriţa-Năsăud, Harghita, Bacău şi Vrancea.