Coaliția de guvernare a analizat, în cadrul ședinței de luni, impactul creșterii prețurilor la carburanți asupra populației și economiei.
Potrivit unui comunicat transmis presei, liderii Coaliției au discutat măsuri concrete pentru limitarea efectelor acestei crize și au convenit ca, în perioada imediat următoare, să fie adoptate noi măsuri pentru protejarea cetățenilor și menținerea echilibrelor economice.
Astfel, principala măsură luată în calcul este reducerea accizei la carburanți. Conform unor surse PSD citate de HotNews, Coaliția ia în calcul reducerea cu 10% a accizei la carburanți.
Pe de altă parte, surse guvernamentale citate de Antena 3CNN susțin că un mecanism propus pentru reducerea prețului carburanților ar prevedea un prim prag de reducere cu 5% a accizei. „Primul prag rămâne de 5%. Si am făcut trepte de câte 5%. Intervenim la 10 zile, evaluăm ce s-a întâmplat și intervenim, se face o evaluare. Acum discutăm cum funcționează acest mecanism, îl validăm, propunem principii, să scadă gradual cu 5%, dacă se îndeplinesc condițiile simultan. Atunci cu 5% scade și acciza. E o propunere”, spun sursele citate, care precizează că pragul maxim ar putea fi de 25%.
Totodată, Coaliția a decis plafonarea adaosului comercial la alimentele de bază cu încă trei luni, potrivit Agerpres.
În vederea promovării unui noului set de măsuri, Coaliția a mandatat un grup de lucru, format din viceprim-miniștrii Marian Neacșu și Tanczos Barna, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, și ministrul Economiei, Irineu Darău.

