GENERAL

Coada de TIR-uri la PTF Porubne a ajuns de 50 de kilometri

Coada infernală de TIR-uri la PTF Porubne-Siret continuă să crească. Este afirmația unui șofer ucrainean.

Pe canalul de telegram „ДВІЖУХА ЧЕРНІВЦІ ● БУКОВИНА” a fost publicat ieri, un filmuleț în care un bărbat spune că coloana de camioane formată la intrarea în Punctul de Trecere a Frontierei „Porubne” a ajuns la 50 de kilometri și începe din localitatea Mahala.

„Astăzi, Coada imensa de TIR-uri în punctul de control Porubne, la granița cu România, a atins un maxim record, de peste 50 de kilometri”, spune bărbatul.

Conform datelor furnizate de Serviciul de Stat pentru siguranța transportului din Ucraina „Ukrtransbezpeka”, la data de 3 noiembrie, ora 13.00, coada de TIR-uri la ieșirea din Ucraina prin PTF Porubne este de 39 de kilometri (un număr de 1.762 de mijloace de transport).