administratieBREAKING NEWSULTIMA ORĂ

Ciucă, întrebat despre reducerea numărului de parlamentari la 300

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, chestionat despre referendumul din 2009 prin care lumea s-a exprimat privind reducerea numărului de parlamentari la 300 şi Legislativ unicameral, că nu există premisele constituţionale pentru a avea o astfel de abordare.

„Nu am discutat acest subiect acum. Dacă mi-aduc bine aminte, la vremea aceea s-a discutat de 300 de parlamentari şi un Parlament unicameral. Nu există în momentul de faţă premisele constituţionale pentru o astfel de abordare”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat luni, înaintea participării la evenimentul dedicat aniversării a 30 de ani de la înfiinţarea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, dacă e luat în discuţie referendumul din 2009, potrivit news.ro.

Referendumul din 2009, lipsit de efecte juridice

Referendumul pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea numărului de parlamentari a fost un referendum consultativ, pentru trecerea de la actualul Parlament bicameral la un Parlament unicameral (cu cel mult 300 de deputați). Deși validat, acest referendum nu a fost implementat niciodată.

Referendumul a fost folosit de Traian Băsescu în campania prezidențială din 2009, pentru a folosi electoral lipsa de popularitate a Parlamentului. Referendumul consultativ nu generează obligații în sarcina decidenților politici, deși de-a lungul anilor au existat ample dezbateri despre posibilitatea ignorării voinței exprimate de alegători. În cele din urmă, jurisprudența CCR a înclinat spre o interpretare care lipsește de efecte juridice un asemenea referendum consultativ, citează stripesurse.ro.