- City Insurance S.A., liderul asigurărilor generale din România, a intrat în faliment, la cererea Autorității de Supraveghere Financiară şi în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
- Acționar majoritar este Vivendi International SRL, controlată de Dan Odobescu (asociat unic), cumnatul fostului premier Adrian Năstase.
Tribunalul București a fixat un nou termen în dosarul privind falimentul City Insurance SA! Cauza a fost amânată pentru luna mai 2023. Procesul a fost amânat pentru continuarea procedurii, a demersurilor de recuperare a creanţei, soluționarea litigiilor în care debitoarea este parte, evaluarea şi valorificarea bunurilor.
City Insurance S.A., liderul asigurărilor generale din România, a intrat în faliment, la cererea Autorității de Supraveghere Financiară şi în temeiul art. 250 raportat la art. 262 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
Totodată, instanța a dispus dizolvarea societăţii debitoare şi a ridicat administratorilor societăţii de asigurare/reasigurare debitoare dreptul de a reprezenta societatea, de a administra bunurile acesteia şi de a dispune de ele.
Tribunalul a numit lichidator judiciar provizoriu pe CITR Filiala Cluj SPRL.,arata ziuadeconstanta.ro.
Judecător sindic este Andreea Alexandra Mateescu, de la Tribunalul București.
Decizia privind declanșarea procedurii falimentului în cazul City Insurance a fost publicată în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI nr. 2523/10.02.2022).
În motivarea deciziei, judecătorul sindic arată, printre altele, că „prin decizia nr. 714/03.06.2021 Autoritatea de Supraveghere Financiară a constatat nedeținerea de către debitoare a fondurilor proprii exigibile să acopere cerința minimă de capital și de capital de solvabilitate, motiv pentru care s-a dispus sancționarea debitoarei cu amendă în cuantum de 2.930.766 lei și stabilirea în sarcina acesteia a obligației de transmitere a unui plan de finanțare pe termen scurt, astfel încât cerința minimă de capital să fie din nou respectată și a unui plan de redresare pentru restabilirea nivelurilor fondurilor proprii exigibile care să acopere cerința de capital de solvabilitate“.
„Prin aceeași decizie“, se mai arată în motivarea instanței, „s-a dispus sancționarea cu amendă a unor persoane fizice din conducerea debitoarei și cu sancțiunea complementara a retragerii aprobării acordate de A.S.F“.
La aceeași dată a fost emisă și decizia prin care Fondul de Garantare a Asiguraților a fost desemnat ca administrator temporar, în scopul restabilirii situației financiare, asigurarea conducerii și a respectării deciziilor ASF.
Totodată, s-a dispus retragerea autorizației de funcționare a Societății de Asigurare Reasigurare City Insurance SA și s-a constatat starea de insolvență a companiei.
Amintim că anul trecut, Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) din România a decis retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., constatarea stării de insolvență a societății.
Societatea de asigurare-reasigurare City Insurance S.A. este controlată de Vivendi International SRL, cu 85.54 % din capitalul social, de Nicolae Mușat, cu 9.17 % din capitalul social, precum și de listă de acționari (șapte pers fizice și 51 pers juridice) cu 5.28 % din capitalul social.Vivendi International SRL este controlată de Dan Odobescu (asociat unic), cumnatul fostului premier Adrian Năstase.
Tot potrivit Confidas.ro, Societatea de Asigurare-reasigurare City Insurance S.A. a încheiat peste 1200 de contracte de achiziții publice.
Printre autoritățile contractante se află:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Delta al Judetuțui Tulcea, Municipiul Constanta, Serviciul de Ambulanță Tulcea, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei“, Tribunalul Tulcea și Unitatea militară 0608 Constanța,potrivit ziuadeconstanta.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise