Florin Cîţu a declarat, marţi, că PNL este în principiu de acord cu reducerea de taxe, însă a precizat că în situația în care nu scade preţul carburanţilor la pompă, cineva trebuie să răspundă. Coaliția de guvernare a decis, marți, reducerea accizei la combustibil cu jumătate.
„PNL, de principiu, este de acord cu reducerea de taxe, accize, impozite, contribuţii orice înseamnă reducerea poverii fiscale. Deci oricare ar fi, vom fi de acord. Acum să vedem analizele Ministerului Finanţelor. Scenariile pe care le prezintă, din punctul meu de vedere, sunt optimiste. Eu sper că nu sunt prezentate doar aşa, să mai împuşcăm un iepure să spunem „facem această măsură pentru că ea costă 3 – 4 miliarde de lei”. Nu aş vrea doar să luăm banii din buzunarul nostru să-i transmitem în buzunarele companiilor. Dacă nu avem garanţia că preţul scade la pompă eu nu aş face măsura, dar o susţinem”, a afirmat Cîţu, la Parlament, întrebat în legătură cu reducerea accizei la carburant.
El a spus că estimează impactul măsurii la trei miliarde lei pe trei luni. „Este estimarea mea, poate Finanţele spun că e mai puţin”, a adăugat Florin Cîţu, potrivit Agerpres. Întrebat când ar urma să intre în vigoare această măsură, Cîţu a spus că acest lucru va fi decis de Ministerul Finanţelor şi de Guvern.
„Problema este că dacă nu scade preţul la pompă, cineva trebuie să răspundă pentru asta. Trei miliarde să-i luăm de la buget şi să-i dăm companiilor şi să nu răspundă nimeni, ar fi greşit”, a adăugat liderul liberal.
Întrebat dacă ministrul Finanţelor ar trebui să plece din Guvern dacă măsura nu se va vedea în scăderea preţului carburanţilor la pompă, Florin Cîţu a spus: „Eu am spus mereu să-şi asume cineva această măsură şi consecinţele. Nu ştiu cine va propune, astăzi a propus ministrul Finanţelor”.
Reducerea accizei la carburanți ar urma să reducă prețul la pompă cu peste 1 leu
Coaliţia a validat, marţi, reducerea temporară, cu 50%, a accizei la carburanţi, măsură care ar scădea preţul la pompă imediat cu peste un leu, a anunţat, marţi, pe Facebook, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
„Am propus liderilor coaliţiei soluţia scăderii temporare cu 50% a accizei la combustibil, măsură care ar reduce preţul la pompă imediat cu peste 1 leu. Propunerea a fost validată în şedinţa de azi, astfel că, în perioada imediat următoare, vom avea discuţii cu Comisia Europeană şi marile companii distribuitoare de carburanţi pentru ca preţurile la combustibil să fie reduse la un nivel suportabil pentru toţi consumatorii, fie ei persoane fizice sau companii. Am venit la guvernare să luăm măsuri care să protejeze populaţia şi firmele româneşti de impactul crizei energetice. Acesta este doar una dintre deciziile care vor constitui pachetul major de soluţii ce au ca scop reducerea facturilor energetice şi calmarea puseului inflaţionist manifestat la acest început de an”, a precizat Câciu.