Premierul Marcel Ciolacu s-a arătat deranjat de faptul că liberalii au declarat că introducerea impozitării progresive este ”linia roșie” și amenință cu ieșirea de la guvernare. Ciolacu le-a transmis că astfel de discuții în spațiul public nu sunt productive și că orice modificare de natură fiscală se va face în urma unor consultări în Coaliție.
”Încep cu un mesaj prin care reamintesc prioritățile acestui Guvern, pentru că aud prea multe discuții în ultimele zile despre linii roșii… sau galbene. Acest Guvern nu este al vreunui partid, este al României! Iar prioritățile noastre sunt susținerea tuturor companiilor românești, derularea celui mai mare plan de investiții publice din ultimii 35 de ani, protejarea populației în fața speculei și creșterea veniturilor românilor. Și, atunci când sunt probleme, cum este acum cu seceta, trebuie să intervenim rapid ca să-i ajutăm pe cei aflați în necaz, adică pe fermierii noștri. Mâine, voi merge cu ministrul Agriculturii pentru a evalua situația pagubelor în teren ca să avem o imagine clară asupra banilor pe care trebuie să-i acordăm agricultorilor afectați!” a declarat Marcel Ciolacu.
Reacția lui Ciolacu vine după ce, potrivit unor surse, la ultima ședință s-a discutat o primă variantă de impozitare progresivă. În timp ce PSD susține măsura, liberalii au pus piciorul în prag: cota unică este o linie roșie pentru PNL și nu vor accepta o taxare diferențiată.