În ziua de 24 iunie, la slujba de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, Primăria municipiului Suceava va pune la dispoziţie 5.000 de sticle de apă plată şi apă minerală, anunţă primarul Ion Lungu. „Aşa cum se ştie, pelerinajul nu se mai ţine de Sânziene, pe 24 iunie, când erau mulţi pelerini din Maramureş, în mod special, şi se împărţeau şi sarmale. Acum lucrurile s-au împărţit în două, pelerinajul având loc joi, pe 22 iunie, la care, sigur voi participa şi eu. La acesta, în mare parte, cei care iau parte sunt suceveni care îşi fac sarmale, singuri, acasă. Ca atare, celor care vin la slujbă le vom pune la dispoziţia 5.000 de sticle de apă plată şi apă minerală” a declarat şefului municipalităţii. Potrivit lui Ion Lungu, pentru pelerini sunt pregătite şi câteva sute de lacuri de cazare, la căminele-internat şi sălile de sport de la colegiile Samuil Isopescu, Petru Muşat, Alexandru Ioan Cuza, Liceul cu Program Sportiv şi Şcoala Gimnazială Ion Creangă. Pentru deplasarea înspre locurile cazare vor fi disponibile autobuze. Lungu a mai anunţat că, sâmbătă, pe 24 iunie, de la ora 16.00, pe scena de pe esplanada Casei Culturii vor fi înmânate diplome de fidelitate către 35 de noi cupluri de aur. Diplome cetăţean de onoare vor fi înmânate şi celor 5 personalităţi făcute cetăţeni onoare ai municipiului prin votul Consiliului Local. La Zilele Sucevei, marcate în perioada 22-25 iunie, şi-au confirmat prezenţa delegaţii din Bethleem, Cernăuţi Chişinău, Soroca, Karavas, oraşe înfrăţite cu reşedinţa de judeţ.