GENERAL

Cherestea confiscată de polițiști și ansamblu de vehicule indisponibilizat după un control în trafic

 

Cherestea confiscată de polițiști și ansamblu de vehicule indisponibilizat după un control în trafic La data de 22.01.2023, ora 14.20, echipajul de poliție format din lucrători ai Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției mun. C-lung. Moldovenesc, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control ansamblul de vehicule format din cap tractor și semiremorca, care transporta material lemnos (cherestea), conducătorul auto prezentând avizul de însoțire în care era consemnată cantitatea de 51,8492 mc. cherestea tivită, specia molid.

Din primele verificări, a rezultat faptul că există suspiciuni cu privire la transportul de material lemnos în  cauză, respectiv cantitatea transportată nu ar corespunde cu cea înscrisă în avizul de însoțire.

Ansamblul de vehicule a fost condus  la  Atelierul de Producție Sadova, din cadrul O.S. Pojorâta, fiind indisponibilizat și predat în custodia paznicului de serviciu al Atelierului de Producție Sadova.

La 23.01.2023 s-au continuat verificările privind transporttul de material lemnos din 22.01.2023. Polițiștii din cadrul Poliției Mun. C-lung. Moldovenesc s-au deplasat la Depozitul de legume și fructe de pe raza comunei Sadova, unde în prezența reprezentanților OS Pojorâta, a reprezentanților ISCTR, a conducătorului auto și a administratorului societății transportatoare s-a procedat la inventarierea materialului lemnos de pe ansamblul de vehicule.

În urma inventarierii materialului lemnos, s-a constatat cantitatea de 4,25 mc ( în valoare de cca. 4000 lei) cherestea tivită în plus față de cantitatea consemnată în avizul de însoțire emis, motiv pentru care s-a procedat la confiscarea acesteia și sancționarea contravențioanlă cu amendă în valoare de 4.000 lei conform Legii 171/2010 a emitentul avizului.

Totodată, s-a procedat la indisponibilizarea ansamblului de vehicule, fiind aplicată de către ISCTR și sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 6.000 lei pe conducătorul auto pentru refuzul de a supune vehiculul verificării prin cântărire.