ACTUALITATELOCALULTIMA ORĂ

Centura Sucevei se surpă dupa 4 ani de la inaugurarea completă

Centura Sucevei se surpă, la 4 ani dupa inaugurarea completă. Primele probleme au apărut în 2020, la nici un an de la tăierea panglicii, când într-o zonă pământul a luat-o la vale. Mai nou, au apărut degradări serioase la pilonii unui viaduct finalizat în 2019. CNAIR a constatat problemele serioase apărute la lucrările  si sustine că a notificat constructorul pentru remedierea acestora. Centura Sucevei a fost inaugurată complet în septembrie 2019, deși ordinul de începere al lucrărilor a fost semnat în 2008, iar termenul de finalizare trebuia să fie 2012. În perioada 2008- 2012, Centura Sucevei a fost construită în proporție de circa 80%. În 2013, a fost dat în trafic tronsonul III, de la intersecţia cu DN 17, „Zidul Morţii”, până la Pătrăuţi. Iar celelate două tronsoane au fost scoase la licitaţie în 2018 şi finalizate de firma castigatoare până la inaugurarea totală din septembrie 2019.