JUSTIȚIELOCALULTIMA ORĂ

Cei opt traficanți de droguri au fost arestati. Tribunalul Suceava a admis propunerea procurorilor DIICOT Suceava

Cei opt traficanți de droguri au fost arestati. Tribunalul Suceava a admis propunerea procurorilor DIICOT Suceava. Procurorii ANTI MAFIA împreună cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava au pus ieri,  în aplicare 18 de mandate de percheziție domiciliară pe raza județelor Suceava, Neamț și Bistrița – Năsăud, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, fără drept și fără a deține autorizație.
Din actele de urmărire penală a rezultat că,  începând cu anul 2023 și până în prezent, un număr de 18 suspecți au deținut și comercializat, în mod repetat, canabis, 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal și 2-MMC ( substanță cu efect psihoactiv), către diverși consumatori.

În cursul investigațiilor efectuate în cauză au fost  documentate 17 asemenea tranzacții.

Audierile au avut loc la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava.
Acțiunea s-a realizat  cu sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Bistrița Năsăud și S.C.C.O. Botoșani, Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava, Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț, precum și aL jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi „Bogdan Vodă” Suceava și Grupării de Jandarmi Mobile „Regele Ferdinand I” Târgu Mureș.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Specială din cadrul Poliției Române.

Tribunalul Suceava a admis astazi,  propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Suceava. În temeiul art. 226 al. 1 şi 2 Cod procedură penală, art. 202 alin. 1, 2, 3 şi 4 lit. e Cod procedură penală rap. la art. 223 alin. 2 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpaţilor : 1) COVACI CĂLIN, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani, 2) DEAC ADRIAN PETRICĂ, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani,3) FLORIA VLAD DANIEL, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani 4) ILIE SORIN LUCIAN, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani 5) JUNCU – JUNCU ANDREI, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani 6) PETER ADI, în prezent aflat în Penitenciarul Botoşani. 7) PISDELI CIPRIAN TOADER, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani 8) ȚIOLAN ANDREI, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Botoşani.

În conformitate cu disp. art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă pe numele inculpaţilor COVACI CĂLIN, DEAC ADRIAN PETRICĂ, FLORIA VLAD DANIEL, ILIE SORIN LUCIAN, JUNCU – JUNCU ANDREI, PETER ADI, PISDELI CIPRIAN TOADER şi ȚIOLAN ANDREI. Respinge cererile formulate de inculpaţi, prin apărători, vizând luare uneia dintre măsurile preventive prev. de art. 202 al. 4 lit. b sau d Cod procedură penală, respectiv cea a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, ca neîntemeiate. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru inculpaţi şi comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 24.05.2024, ora 16.21.