Câteva fotografii cu obiective turistice, prinse pe o perdea neagră – așa a arătat standul de “promovare” a României la Târgul Internațional de Turism “The Travel & Adventure Show” din New York. Fotografia cu standul a fost postată pe pagina “Consulate General of Romania in New York” și utlerior ștearsă.
Participarea României la târgul de turism de la New York a costat aproape 8000 de dolari, conform unui “drept la replică” transmis sub forma unui comunicat de presă de Ministerul Turismului condus de Dan Cadariu, omul trimis de Gheorghe Flutur la conducerea acestui minister..
“Participarea la târgul de turism de la New York, cu pachet de bază, a fost inclusă în lista manifestărilor expoziționale internaționale pentru anul curent. Documentul a fost întocmit și agreat în cadrul consultărilor desfășurate la sediul instituției cu reprezentanții asociațiilor, federațiilor și patronatelor de profil, iar ulterior aprobat prin ordinul ministrului antreprenoriatului și turismului nr. 80/27.01.2022.
Amenajarea standard, oferită de organizatorul Travel and Adventure Show țării noastre și tuturor celorlalți expozanți care au optat pentru această ofertă, constă în decor format din pânză de culoare neagră, amplasată pe pereții despărțitori și pe mese, și afișaj de țară, fiind specifică manifestării expoziționale din New York de mai bine de 20 de ani. Respectiv, acest tip de amenajare a fost întâlnită și la edițiile anterioare, iar ministerul a plătit anul acesta suma de 7.990 dolari. Din 200 de expozanți, peste 90% au optat pentru organizarea standului în formatul precizat anterior, pus la dispoziție de organizator”, a transmis ministerul.
Eu nu sunt la televizor acum, nu pot sa vad imaginile
„Nu sunt multumit de modul in care am fost reprezentati la acel targ. Participarea s-a facut la solicitarea reprezentantilor din Turism. Din cei 5 expozanti care s-au aratati interesati, 4 nu au mai vrut sa participe. Practic, Romania a facut un efort doar pentru un expozant. (…)
Din informatiile mele, standul a fost pus la dispozitie de organizator. (…) Eu nu sunt la televizor acum, nu pot sa vad imaginile. Din cate stiu, au fost prezentate si brosuri, si imagini. Toate standurile si toate tarile participante au avut la dispozitie aceeasi metoda de prezentare care pe mine nu m-a multumit. Ca minister, am asigurat participarea prin achitarea taxei si a chiriei. Era de datoria expozantilor sa asigure participarea in conditi demne (…)”, a afirmat ministrul, intr-o interventie telefonica la Realitatea PLUS.
Târgul “Travel and Adventure Show” (New York) e pe lista de 17 evenimente expoziţionale la care Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului participă în 2022, conform unui ordin al ministerului din ianuarie.
În această listă, evenimentul din SUA e prezentat ca fiind “cel mai mare târg de turism al industriei americane”, cu peste 36.000 de vizitatori la ediția din 2019 și peste 500 de participanți.