Guvernul a aprobat, vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare, „Hotărârea privind adoptarea unor măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică”. Aceasta se referă la noi reguli pentru piața energiei, în contextul crizei provocate de secetă, şi prevede că Transelectrica va putea lua măsurile necesare până la data de 31 august 2026, dacă situaţia o va impune. De exemplu, Transelectrica ar putea reduce sau anula exporturile sau ar putea limita consumul de energie electrică, în intervalul 19:00-23:00. „Consumatorii casnici și rezidențiali sunt exceptați de la Normativul de limitare a consumului și de la Normativul de deconectări manuale”, potrivit unui comunicat al ministerului Energiei.
„Astăzi, în ședința extraordinară a Guvernului României, a fost adoptată „Hotărârea privind adoptarea unor măsuri de siguranţă pe piaţa de energie electrică”.
Astfel, a fost creat cadrul legal necesar pentru ca C.N.T.E.E. Transelectrica S.A., prin Dispecerul Energetic Național, să poată dispune, până la data de 31 august 2026, dacă evoluția Sistemului Electroenergetic Național o va impune, o serie de măsuri de siguranță.
Aceste măsuri ar putea fi luate în intervalul orar în care se înregistrează deficit de energie electrică, în următoarea ordine de prioritate:
- Creșterea rezervelor tehnologice de sisteme din unitățile de producție care pot funcționa pe combustibil alternativ, în vederea utilizării acestora;
- Pornirea grupurilor aflate în rezervă tehnică la dispoziția Dispeceratului Energetic Național;
- Reducerea/anularea capacității disponibile de interconexiune pe direcția export;
- Reducerea/anularea schimburilor notificate pe direcția export;
- Limitarea în tranșe a consumului de energie electrică, în intervalul 19:00-23:00, în condițiile stabilite prin Normativul de limitare a consumului de energie electrică, document care include doar operatori economici mari consumatori, și nu vizează consumatorii casnici”, au anunţat autorităţile.

