GENERAL

Ce gaselnite se mai gasesc pentru a aplica amenzi. Firme de exploatare forestieră, amendate pentru că au transportat bușteni prin albia pâraielor de munte din Moldovița

Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Suceava condusă de social democrata Adriana Iodache susține că a fost sesizată cu privire la faptul că mai mulți operatori care exploatează masă lemnoasă pe raza Ocolului Silvic Moldovița trec albia pâraielor de munte cu TAF-ul și cu lemnul prin apă.

Comisari de mediu au efectuat verificări în acest sens, la un număr de trei agenți economici care defășoară activități de exploatări forestiere, fiind constatate neconformități. Astfel, au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 30.000 lei, conform legislației în vigoare, pentru circulația autovehiculelor de orice tip și transportul cu orice mijloace al buștenilor prin albia pâraielor de munte.

Totodată, în cauză au fost stabilite măsuri cu termene de realizare, în vederea remedierii deficiențelor constatate.