Guvernul a adoptat, în minivacanța de 1 Decembrie, o ordonanță care impune o taxă pe soare.Emiterea unei OUG privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile tulbură scena politică. Este vorba de o ordonanță de urgență, adoptată în minivacanța de 1 Decembrie, care ar impune o taxă pe soare.
Ce reprezintă taxa pe soare și cine sunt românii vizați
Taxa pe soare îi vizează pe cetățenii care au făcut investiții în panouri fotovoltaice și produc curent pentru propria gospodărie, se arată într-un comunicat al USR, preluat de Agerpres. Nici firmele care au făcut astfel de achiziții nu scapă de noile prevederi.
„Taxa pe soare vizează cetăţenii şi firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau firmă. Cetăţenii şi firmele vor fi obligaţi de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la reţelele naţionale de energie, doar pentru a putea fi taxaţi pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei”, notează sursa citată.
Conform Ordonanței, cei care folosesc panourile fotovoltaice vor fi obligați de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la rețelele naționale de energie, pentru a putea fi taxați pentru energia produsă de ei și consumată tot de ei.
Măsura este dur criticată de USR, care cere refacerea ordonanței, înainte ca aceasta să ajungă în Monitorul Oficial. „Statul ar trebui să încurajeze cetățenii şi firmele să devină prosumatori şi să elimine birocrația în domeniu. Cumulând puterea mică a celor mulți, vom putea asigura mai repede independența energetică a ţării şi vom crește potențialul de export de energie. În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalații cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiție în energie din România din ultimii ani şi a fost făcută de mulţi cetăţeni şi companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare). În schimb, Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni din două surse de finanţare importante: 500 de milioane de euro din PNRR (negociate de USR) pentru panouri fotovoltaice; 1,4 miliarde de euro are România din Fondul de Modernizare al UE”, se arată în comunicat.
Ministerul Energiei a venit cu precizări după acuzațiile USR și susține că introducerea unei noi taxe pentru producția de energie verde va fi posibilă în 2026, potrivit g4media.ro.
Există trei situații în care micii producători de energie vor fi taxați. Dacă primesc bani de la stat pentru a produce energia, dacă au o capacitate mai mare de 30 de KW și în cazul în care, la nivel național, cantitatea de energie din fotovoltaice depășește 8% din cantitatea de energie folosită.