Curtea Constituțională a respins joi dimineață contestația candidatului George Simion privind anularea alegerilor. De asemenea, în aceeași ședință CCR a validat în unanimitate rezultatul alegerilor scrutinului câștigat de Nicușor Dan cu 53,6%. La ora 12:00, mandatul lui Nicușor Dan a fost validat într-o ședință solemnă.
Ședința CCR s-a încheiat. Nicușor Dan va depune jurământul luni, în Parlament.
Nicușor Dan a fost validat în funcția de Președinte al României. El a transmis un mesaj în timpul ședinței solemne: „Mulțumesc românilor care au votat și au dat legitimitate mandatului. Mulțumesc domnului Ilie Bolojan pentru că a asigurat stabilitate. Îi asigur pe români că înțeleg responsabilitatea funcției. Voi lupta pentru consolidarea instituțiilor statului, pentru prosperitatea statului, voi fi un partener al mediului de afaceri și un garant al libertăților cetățenești. Va mulțumesc!”