Persoana vătămată minoră ar fi fost agresată, în mod repetat, adăpostită într-o cușcă amenajată la stână, fără minime condiții de igienă și ținută într-o continuă stare de aservire
Polițiștii și procurorii DIICOT Brașov fac miercuri, 3 aprilie, două percheziții la stâne din județ. Acolo, există informații potrivit cărora un copil ar fi fost exploatat prin muncă de ciobani. Se pare că minorul era ținut într-o cușcă de aceștia.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii DIICOT Brașov, fac miercuri percheziții domiciliare la două așezări pastorale (stână și grajduri), situate în județul Brașov, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și rele tratamente aplicate minorului, informează IGPR.
Din cercetările efectuate într-o cauză penală, finalizată prin trimiterea în judecată a trei persoane, a reieșit faptul că, în perioada 2018 – 2022, o victimă minoră ar fi fost exploatată prin obligarea la muncă în condiții deosebit de grele de către o persoană, proprietară a unor stâne situate într-o comună din județul Brașov.
Persoana vătămată minoră ar fi fost agresată, în mod repetat, adăpostită într-o cușcă amenajată la stână, fără minime condiții de igienă și ținută într-o continuă stare de aservire.
Audierile în acest caz se vor desfășura la sediul DIICOT Brașov.
La acțiune participă Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Române, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov.