Polițiștii suceveni au desfășurat 6 activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Păcurariu” Șcheia care au avut două teme principale, respectiv „Educația Rutieră – educație pentru viață” care a avut ca și obiectiv învățarea regulilor de circulație și prevenirea accidentelor rutiere și tema „Stop Bullying” care a avut ca și obiectiv reducerea comportamentelor violente în școală și stoparea fenomenului de tip Bullying.
Împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au fost efectuate vizite la 22 de familii, ocazie cu care au fost vizați 52 minori, urmărindu-se prevenirea și combaterea abandonului școlar, prevenirea delicvenței juvenile și victimizării minorilor, ocazie cu care au fost luate în monitorizare 2 (două) familii de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului; totodată părinților le-au fost prelucrate prevederile art. 380 Cod penal „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu” și li s-a atras atenția că părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.
Împreună cu reprezentanții DELGAZ GRID S.A. Suceava au fost verificate 56 de imobile pentru prevenirea faptelor de sustragere a energiei electrice, ocazie cu care 2 imobile au fost debranșate de la rețeaua electrică (un caz pentru contract reziliat și un caz pentru neplata facturilor la termen), iar la 12 imobile s-a procedat la eliminarea unor instalații improvizate.
,,De asemenea, au fost desfășurate 6 activități educative în cadrul Școlii Gimnaziale „Dimitrie Păcurariu” Șcheia care au avut două teme principale, respectiv „Educația Rutieră – educație pentru viață” care a avut ca și obiectiv învățarea regulilor de circulație și prevenirea accidentelor rutiere și tema „Stop Bullying” care a avut ca și obiectiv reducerea comportamentelor violente în școală și stoparea fenomenului de tip Bullying. Împreună cu reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava au fost efectuate vizite la 22 de familii, ocazie cu care au fost vizați 52 minori, urmărindu-se prevenirea și combaterea abandonului școlar, prevenirea delicvenței juvenile și victimizării minorilor, ocazie cu care au fost luate în monitorizare 2 (două) familii de către reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului. Totodată, părinților le-au fost prelucrate prevederile art. 380 Cod penal „împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu” și li s-a atras atenția că părintele sau persoana căreia i-a fost încredințat, potrivit legii, un minor și care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă,,a transmis IPJ Suceava.

