administratieULTIMA ORĂ

Câți bani primesc prefecții și subprefecții pentru cazare și drumul până la birou?

Guvernul României a stabilit ca plafonul maxim pentru cheltuielile privind locuința de serviciu / cazarea și deplasarea prefecților și subprefecților să rămână, în acest an, la nivelul celui din 2024. Decizia a fost luată în ședința de Guvern de joi, 13 ianuarie 2025.

În ședința de Guvern de joi, 13 februarie 2025, s-a discutat și stabilit, printre altele, și plafonul maxim al cheltuielilor privind locuința de serviciu / cazarea și deplasarea prefecților și subprefecților, aferente anului 2025. Hotărârea de Guvern prevede limita maximă a cheltuielilor în anul 2025 pentru locuința de serviciu / cazarea și transportul prefecților și subprefecților care nu dețin o locuință proprietate personală în localitatea unde își are sediul Instituția Prefectului.

Astfel, s-a decis ca pentru fiecare prefect și subprefect suma maximă alocată, în 2025, pentru aceste cheltuieli să fie de 18.000 de lei, respectiv 1.500 de lei pe lună. Astfel, plafonul maxim pentru 2025 rămâne neschimbat față de 2024, conform Hotărârii Guvernului nr. 59/2024.

Fondurile necesare pentru aceste cheltuieli sunt asigurate din bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele Instituțiilor Prefectului.

Potrivit Codului Administrativ, la numire în funcție, prefectul și subprefectul care nu dețin o locuință proprietate personală în localitatea unde își are sediul Instituția Prefectului au dreptul la o locuință de serviciu sau la decontarea cheltuielilor de cazare și a cheltuielilor pentru deplasarea dus – întors între sediul Instituției Prefectului și localitatea de domiciliu a prefectului / subprefectului.
Modul de acordare a acestor drepturi a fost stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 609/2020.