O analiză făcută de Romanian Business Leaders ne arată câți bani ia statul din salariul brut al unui român, comparativ cu alte țari din Europa.
Una dintre principalele măsuri pe care guvernul Ciolacu o anunța de când a fost învestit, era relaxarea taxării muncii.
Concret, reducerea taxelor și impozitelor pe care un angajat le plătește la stat.
Nu s-a întâmplat până acum și nu știm dacă se va întâmpla în viitorul apropiat.
O analiză făcută de Romanian Business Leaders ne arată cați bani ia statul din salariul brut al unui român, comparativ cu alte 16 state de pe continent.
Pentru acest calcul, s-a luat în considerare un salariu brut de 1.000 de euro pe lună sau 5.000 de lei.
42,8% se duce la stat sub formă de taxe și impozite, iar 57,2% merge în buzunarul cetățeanului.
Din salariul brut de cinci mii de lei, 2.140 de lei merg în visteria statului și 2.860 de lei ajung la angajat sub formă de salariu net.
Asta înseamnă 572 de euro în mână
Un angajat bulgar cu același brut ca și cel al unui român, adică o mie de euro, rămâne cu 653 de euro în buzunar, iar un cetățean din Olanda are un salariu net de 746 de euro.
De fapt dacă ne uităm la lista de state analizate, observăm că taxarea muncii la noi în țară este una dintre cele mai mari, plasându-ne pe locul 16 sub Ungaria și chiar sub Slovenia sau Serbia, arata antena3.ro.