EDUCAȚIE

Cateva mii de posturi noi in Educatie sunt suplimentate

Guvernul a dat unda verde suplimentarii cu 7.800 de posturi din învățământul preuniversitar de stat, inclusiv învățământul special şi din centrele județene de resurse şi asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse şi Asistența Educațională.

Dintre acestea, 5.614 sunt posturi didactice de predare, iar 2.186 sunt posturi didactice auxiliare și administrative. Numărul total de posturi din învățământul preuniversitar de stat va ajunge astfel la 307.900.

Măsura a fost necesară pentru ca unitățile de învăţământ să asigura dreptul la educație al copiilor, dar și integrarea unui număr tot mai mare de copii cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă, dezvoltarea serviciilor de asistență psihopedagogică, de orientare școlară, consiliere educațională și de sprijin, precum şi organizarea şi funcţionarea serviciilor de educație timpurie complementare, contribuind astfel la reducerea abandonului şcolar.

Prin același act normativ, se suplimentează cu 84 numărul de posturi pentru inspectoratele şcolare, în vederea angajării de specialiști cu competențe digitale avansate, responsabili cu verificarea, gestionarea, administrarea şi prelucrarea datelor raportate de către unitățile de învățământ, cu utilizarea şi administrarea aplicațiilor şi platformelor informatice, respectiv cu monitorizarea și implementarea proiectelor de investiții/componentelor care fac obiectul finanţării din fonduri alocate din cadrul PNRR.