Fiecare candidat la alegerile prezidențiale 2024 din România are nevoie să strângă un anumit număr de semnături pentru a intra în cursa electorală pentru funcția de șef al statului.
Alegerile prezidentiale 2024 se vor desfășura la data de 24 noiembrie (primul tur), respectiv 8 decembrie 2024 (al doilea tur), acestea fiind primele alegeri care vor avea loc în același an cu cele parlamentare, europarlamentare și locale.
Candidații la alegerile prezidențiale 2024 pot începe să strângă semnăturile
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat, la începutul lunii, că a publicat modelele listelor susţinătorilor la alegerile prezidenţiale şi la cele pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024, care vor putea fi accesate pe pagina web a instituţiei, www.roaep.ro, precizând că pot fi strânse semnături pentru susţinerea candidaturilor la aceste alegeri.
Potrivit unui comunicat al AEP transmis vineri, modelele listelor pot fi descărcate în format .PDF din secţiunile Alegeri Prezidenţiale 2024/Candidaţi şi Alegeri Parlamentare 2024/Candidaţi.
Modelul listei susţinătorilor utilizat la alegerile prezidenţiale este prevăzut în Anexa la Legea nr. 370/2004 alegerea Preşedintelui României, iar modelul utilizat la alegerile pentru Legislativ este prevăzut în Anexa nr. 2 la Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente.
AEP informează că, în urma publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Hotărârii Guvernului nr. 755/2024 şi a Hotărârii Guvernului nr. 756/2024, pot fi strânse semnături pentru susţinerea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale şi parlamentare.
„De asemenea, menţionăm că un alegător poate susţine mai mulţi candidaţi la alegerile pentru Preşedintele României din 24 noiembrie 2024, respectiv poate susţine mai multe liste de candidaţi sau candidaţi independenţi la alegerile parlamentare din data de 1 decembrie”, mai arată AEP.
200.000 de semnături sunt necesare pentru a candida la prezidențiale
Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători, potrivit legii.
Un alegător poate propune mai mulţi candidaţi.
Procedura legală pentru strângerea semnăturilor
La alegerile pentru Preşedintele României se pot prezenta candidaţi propuşi de partide politice sau alianţe politice, precum şi candidaţi independenţi.
Partidele şi alianţele politice pot propune numai câte un singur candidat. Partidele membre ale unei alianţe politice care propune un candidat nu pot propune şi candidaţi în mod separat.
Partidele politice și candidații trebuie să depună liste de susținători pentru a intra în competiția electorală.
Candidaturile propuse de partidele şi de alianţele politice, precum şi candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susţinute de cel puţin 200.000 de alegători, potrivit legii.
Un alegător poate semna pentru mai mulți candidați. Candidații pot organiza puncte de strângere de semnături în spațiul public, cum ar fi corturi, pentru care au nevoie de aprobare de la primărie.
„Propunerile de candidați pentru alegerile prezidențiale trebuie depuse, conform legii nr. 370/2004, cu cel puțin 50 de zile înainte de data alegerilor, la Biroul Electoral Central, iar pentru a fi acceptate trebuie să fie însoțite de o serie de documente, precum declarația de acceptare, declarația de avere și cea de interese, precum și de lista susținătorilor. Lista susținătorilor constituie un act public, sub sancțiunea prevăzută de art. 292 din Codul penal.”, a transmis Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), miercuri, 7 august 2024, scrie antena3.ro.