administratieBREAKING NEWS

Cătălin Predoiu l-a dat afară pe rectorul Academiei de Poliție

Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus miercuri constituirea unei comisii, coordonată de secretarul general adjunct al MAI și formată din specialiști ai Departamentului pentru Situații de Urgență, Direcției Medicale și ai Direcției Generale Logistice, pentru analizarea cauzelor care au dus la producerea incidentului din data de 14.11.2023, când mai mulți studenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” au prezentat stări de rău.

În plus, rectorul Academiei, Claudiu Chindriș, a fost schimbat din funcție cu câteva zile înainte ca în presă să apară informații de la Sindicatul Europol cu privire la mâncarea din academie și la condițiile în care se formează viitorii ofițeri.

Până în prezent, au fost dispuse și efectuate următoarele măsuri:

-sprijinirea anchetei epidemiologice aflată încă în derulare, inclusiv prin transmiterea probelor prelevate către laboratoare de specialitate;

-verificări cu privire la respectarea tuturor normelor de depozitare, de manipulare, de preparare și servire a alimentelor;

-prelevarea de probe și efectuarea de analize de laborator atât din alimente cât și din spațiile de preparare și de servire a mesei;

-testarea medicală, prin examen de laborator, a personalului care deservește unitatea de alimentație a Academiei; igienizarea suplimentară a spațiilor de prepare și de servire a mesei și a celor destinate ca săli de clasă;

-suplimentarea serviciului medical în instituție pentru atenta supraveghere a studenților.

Totodată, conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus Corpului de Control al Ministrului derularea unei verificări la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, în legătură cu acest caz.

Ministerul Afacerilor Interne și Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” vor informa opinia publică periodic privind evoluția acestui caz.

În urma acestui incident, niciun student al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” nu a fost internat, celor afectați recomandându-li-se tratament medical de specialitate.

Conducerea instituției își exprimă regretul pentru această situație și efectuează demersurile necesare pentru identificarea cauzei, remedierea situației și preîntâmpinarea apariției unor incidente similare, conform stiripesurse.ro.