ACTUALITATEBREAKING NEWSNAȚIONAL

Casa Verde Fotovoltaice: AFM anunță că persoanele fizice se pot înscrie în program începând cu 19 mai

Programul Casa Verde Fotovoltaice va avea loc pe 19 mai pentru persoanele fizice care vor să își instaleze panouri solare, potrivit unui comunicat al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).

Bugetul total alocat programului “Casa Verde Fotovoltaice” este de 1,75 miliarde de lei. Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 20.000 de lei, sub condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 2.000 de lei.

Sesiunea de finanţare destinată persoanelor fizice se va desfăşura până pe 26 iunie, la miezul nopţii.
De asemenea, în perioada 27 iunie, ora 10:00 – 29 iunie, ora 23:59, se vor putea înscrie în program şi bisericile.

„Având în vedere importanţa programului din punct de vedere al politicilor de protecţie a mediului şi interesul major manifestat de cetăţeni, Administraţia Fondului pentru Mediu a depus toate eforturile pentru simplificarea accesului persoanelor fizice la program, prin elaborarea unei noi aplicaţii informatice. Anul acesta, persoanele fizice se vor înscrie personal în cadrul programului prin intermediul aplicaţiei informatice, conform calendarului publicat pe site-ul instituţiei, fiind alocate câte trei zile lucrătoare pentru fiecare regiune, pentru a preveni un blocaj din cauza suprasolicitării aplicaţiei informatice. Ne dorim ca programul să fie un real succes şi să putem sprijini aproximativ 87.500 de gospodării în efortul lor de a-şi reduce costurile cu factura la energie, pe lângă cele 55.000 de sisteme aprobate în cele două sesiuni de finanţare organizate până acum”, a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

Potrivit AFM, înscrierea solicitantului se face prin completarea unor câmpuri predefinite şi încărcarea documentelor necesare. Acestea din urmă sunt: actul de identitate al solicitantului, valabil la data înscrierii în aplicaţie; certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului de către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie; certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie; extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie; copia cărţii funciare colective, din care să rezulte maximum două unităţi individuale trecute pe aceeaşi carte funciară care adunate să fie egale cu un întreg, în cazul imobilelor-construcţii, dintre care unele părţi sunt comune, iar restul sunt proprietăţi individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă şi câte o carte funciară individuală.

AFM menționează că solicitantul persoană fizică se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni. În cazul în care se depun două sau mai multe cereri de finanţare pentru acelaşi imobil identificat cu număr cadastral, este considerată eligibilă prima cerere de finanţare care îndeplineşte criteriile de eligibilitate. Pentru solicitantul persoană fizică, este eligibil proiectul care se implementează la adresa menţionată ca domiciliu în cartea de identitate.

În acelaşi timp, documentele pe care trebuie să le încarce unităţile de cult pentru a obţine finanţare sunt: certificatul de atestare fiscală privind obligaţiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului către organul teritorial de specialitate al Ministerului Finanţelor, în termen de valabilitate la data înscrierii în aplicaţie; certificatul de atestare fiscală privind impozitele şi taxele locale şi alte venituri ale bugetului local; extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului construcţie deservit de sistemul de panouri fotovoltaice pentru care se solicită finanţarea; în cazul în care sistemul de panouri fotovoltaice care deserveşte construcţia se amplasează pe teren, se va prezenta, în plus faţă de extrasul de carte funciară aferent construcţiei, extras de carte funciară, nu mai vechi de 60 de zile la data înscrierii în aplicaţie, din care să rezulte că solicitantul este proprietar/deţine un drept de folosinţă asupra imobilului teren; acesta poate fi obţinut de solicitant şi în format electronic.

Şi în cazul bisericilor, se admite o singură înscriere în cadrul unei sesiuni, pentru un singur imobil. Documentele încărcate la momentul înscrierii în aplicaţie nu vor mai putea fi modificate sau reîncărcate ulterior.