Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava face noi pași curajoși în direcția dezvoltării celui de-al doilea campus universitar pe terenul de 30 de hectare de la Moara.
După ce au demarat lucrările la un cămin studențesc de mari dimensiuni – finanțate prin CNI S.A. – și au fost finalizate licitațiile pentru două corpuri de clădire care vor găzdui sediile unor facultăți, USV a demarat unul din cele mai ambițioase proiecte de construcție din ultima perioadă.
Licitația este pe trei loturi, fiecare lot este pentru un obiectiv de investiții diferit iar primul se referă la o clădire nouă care să deservească o casă de cultură doar pentru studenți. Valoarea acestui obiectiv de investiții a fost estimată la 27.737.964,17 lei fără TVA, fiind o sumă care s-ar situația aproximativ la echivalentul a 5,5 milioane de euro. Din această sumă, 737.964,17 lei, fără TVA sunt banii pentru proiectare iar diferența de 27 milioane lei, fără TVA o reprezintă suma estimată pentru lucrări.
Casa de cultură a studenților este prevăzută cu un regim de înălțime de D+P+Mezanin+1E, suprafața construită fiind de 1.340 mp și cea desfășurată de 4.200 mp.
Lucrarea ar trebui să fie terminată în 16 luni, ceea ce înseamnă că dacă lucrarea scoasă la licitație va fi atribuită unui constructor serios, sunt șanse reale ca (în funcție de eventuale ordine de suspendare a lucrărilor din motive ce țin de condițiil meteo) în 2026 să fie finalizate.
Remarcăm însă că potrivit caietului de sarcini, capacitatea maximă a sălii principale a fost diminuată de la 686 la 600 de locuri pe scaune. Totuși, incluzând vestiare, cabine artiști, spații decoruri și alte spații funcționale, sala mare a casei de cultură a studenților va oferi facilități pentru un număr de 686 de utilizatori.
De asemenea, Casa de Cultură a Studenților include o sală multifuncțională de 200 de locuri (dispusă la etaj, cu posibilitatea de a fi împărțită în două săli mai mici printr-un perete amovibil), la care se adaugă un foyer cu garderobă, sală de repetiții, sală de dans, sală de muzică, birouri cumulând un total de 74 de locuri. Astfel, în ansamblu, Casa de Cultură a Studenților din campusul II de la Moara va include un total de 960 de locuri – asta dacă după elaborarea proiectului tehnic și a proiectului autorizației de construire nu vor rezulta alte date.
La nivelul demisolului și etajului 1, în vecinătatea nodurilor de circulație pe verticală sunt dispuse grupurile sanitare separate pe sexe, inclusiv pentru persoane cu dizabilități. La demisol este dispus holul principal de acces prevăzut cu casa de bilete și un spațiu de tin bufet. In zona de sub sala de spectacole sunt amplasate cabinele pentru artiști. Tot la demisol sunt depuse sala de muzică, studioul de înregistrări, sala de cursuri radio și birouri.
La parter este dispusă sala principală de spectacole cu spații anexă pentru recuzită, costume, decoruri inclusiv foaierul principal. În sala de spectacol de 600 de locuri se va monta mochetă anti-murdărie de trafic greu clasa 33, având grosime totală minimă de 4,3 mm; densitate minimă de 70,000.000 fibre/mp, fibre drepte de nylon, greutate a mochetei minimum 1800 g/mp, rezistență la abraziune minimum 1000 cicluri. La mezanin sunt dispuse birouri de tip „open space” precum și balconul de la sala de spectacole. Scena – în proiectarea căreia se va avea în vedere o deschidere a scenei de minimum 12 m și o fosă pentru orchestră – buzunarele scenei și sala decorurilor se vor realiza din pardoseli de lemn ignifugat.
Perioada ofertată a garanției lucrărilor pentru Casa de Cultură a Studenților – ca de altfel și despre celelalte două loturi care include lucrări importante (un teren multifuncțional și o cantină studențească) – este de minimum 3 ani de la semnarea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor. Ofertele depuse la licitație cu o garanție a lucrării sub 3 ani vor fi considerate neconforme. Unul din factorii de evaluare a ofertelor și pentru care se va acorda maxim 40 de puncte va constitui garanția extinsă oferită lucrării executate între 12 luni și 84 de luni