BREAKING NEWSINTERNAȚIONAL

Casa Alba: Putin a fost unul dintre cei mai mari unificatori ai NATO. Să fie clar, nu vom trimite trupe în Ucraina

Apelul președintelui la descurajare nucleară este o „retorică provocatoare”, dar pe moment Statele Unite nu-l percep ca un motiv să ridice propriul nivel de alertă, a declarat luni seară secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, într-o conferință de presă.  Aceasta aprecizat că Washingtonul nu ia în calcul trimiterea de trupe care să lupte în Ucraina.

„Evaluăm directiva președintelui Putin și în acest moment nu vedem niciun motiv să ne schimbăm propriile niveluri de alertă”, a precizat oficialul de la Washington.

„Nimeni din SUA nu are vreo intenție de război cu Rusia. Această retorică este greșită și trebuie evitată, nu avem niciun motiv să ne schimbă nivelul stării de alertă. Și în alți ani am avut neînțelegeri, dar SUA și Rusia au fost de acord că folosirea armelor nucleare ar avea un efect devastator”.

Președintele Putin a fost unul dintre cei mai mari unificatori ai NATO din istoria modernă. Deci, cred că acesta este un lucru pentru care îi putem mulțumi,” a declarat secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a lui Joe Biden a ținut să precizeze clar poziția Statelor Unite în conflict.

Președintele nu va trimite (…) trupe să lupte în Ucraina împotriva Rusiei. NU vom avem o confruntare militară între Rusia și trupele noastre. Si (președintele -N.R.) mai crede că este de o importanță vitală să fie direct cu publicul (american) în această privință.”