SPORT

Canotorii olimpici Ionela și Marius Cozmiuc se pregătesc să devină părinți

Vestea a venit chiar în ziua în care cei doi au sărbătorit șapte ani de căsnicie. “Suntem extrem de bucuroși că vom deveni pentru prima dată părinți și că acest lucru s-a întâmplat atât de repede”, au spus cei doi campioni suceveni.

Vicecampionii olimpici la canotaj Ionela și Marius Cozmiuc se pregătesc să devină părinți. Vestea a venit chiar în ziua în care Ionela și Marius au sărbătorit șapte ani de căsnicie și la scurt timp scurt timp după ce cei doi sportivi suceveni au decis să se retragă din activitatea competițională după o carieră impresionantă, încununată de numeroase medalii la cele mai importante competiții internaționale.

Ionela (29 de ani), vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice de la Paris, și Marius (32 de ani), vicecampion olimpic la Jocurile Olimpice de la Tokyo, așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a primului lor copil.

“Suntem extrem de bucuroși că vom deveni pentru prima dată părinți și că acest lucru s-a întâmplat atât de repede. Ne-am dorit din tot sufletul să avem un copil și ne bucurăm mult de această perioadă. Câteodată nu ne vine să credem că este real și îi mulțumim lui Dumnezeu pentru minunea din viața noastră!” au precizat Ionela și Marius, care s-au cunoscut în cantonamentul lotului național de canotaj.

“Aceasta este, pentru ei, cu adevărat cea mai prețioasă <<medalie>>, una câștigată cu iubire, ce marchează un nou început frumos. Felicitări, Ionela și Marius! Vă dorim sănătate și momente de neuitat alături de cel mai mic viitor campion!”, este mesajul transmis de conducerea Federației Române de Canotaj.

Portdrapelul României la Jocurile Olimpice de la Paris, soții Ionela și Marius Cozmiuc sunt cetățeni de onoare ai municipiului Suceava și sunt stabiliți în Burdujeni Sat.