NAȚIONALPOLITIC

Candidatul independent Călin Georgescu a câștigat detașat primul tur al prezidențialelor în județ. Cat a obținut Marcel Ciolacu

La finalul centralizării proceselor verbale din aproape 99% cele 566 de secții de vot din județul Suceava, candidatul independent Călin Georgescu , un personaj absolut necunoscut pentru suceveni, dar care a beneficiat de o campanie uriașă de promovare de TitTok în ultimele săptămâni, a obținut 71.063 voturi, adică 28,5 %.

Pe locul doi s-a clasat candidatul PSD, Marcel Ciolacu, cu 57.245 voturi (22,96 %).

O mai veche iubire a sucevenilor, George Simion – AUR, s-a clasat de data aceasta doar pe locul trei, cu 43.565 voturi (17,47 %).

Elena Lasconi, candidata USR, a primit doar 11,18 % din voturile sucevenilor (27.887).

”Fieful liberal” sucevean a reușit să aducă doar 21.847 voturi  (8,76 %) pentru candidatul PNL, Nicolae Ciucă.

Peste 5% din voturi a reușit să mai atragă Mircea Geoană, cu 13.582 voturi (5,45 %).

 

Calin Georgescu a considerat că aceste rezultate reprezintă un „strigăt” al poporului român, care, în opinia sa, și-a „trezit conștiința”.

Iată principalele puncte ale discursului său:

„Mulțumesc poporului român pentru sacrificiul și susținerea sa. Vă mulțumesc că ați răspuns chemării mele. Nesiguranța economică din ultimii 35 de ani s-a transformat acum în nesiguranță pentru partidele politice. În această seară, poporul român a strigat: *pace*. Partidele politice au avut prea puțin timp să asculte și și-au permis prea mult să vorbească. 

 Acest strigăt pentru pace nu este unul de bucurie, ci unul de suferință. Vreau să fie foarte clar acest lucru. Duminica aceasta, a 30-a după Rusalii, este pilda tânărului bogat… iar lecția de astăzi este că poporul român a trecut o mare încercare, în timp ce sistemul oligarhic nu. Cei bogați din acest sistem au fost sărăciți, iar poporul român a dobândit o bogăție morală și o trezire a conștiinței.

Aceasta este o trezire impresionantă, fără precedent în istoria recentă a acestui popor. Tot ce ni s-a întâmplat până acum trebuie să ne responsabilizeze. Avem o datorie imensă: aceea de a reconstrui România. Indiferent de trecut sau de alegerile făcute, poporul trebuie să înțeleagă că totul pornește de la familie – familia mică și, în sens extins, familia mare: poporul, țara.

Indiferent cine m-a votat sau nu, voi fi alături de toți românii. Poporul român a ales să nu mai stea în genunchi, să nu mai fie invadat, asuprit, umilit. Suntem puternici, curajoși și uniți. Am fost mulți la vot acum și vom fi și mai mulți în turul doi. Așteptăm cu încredere și devotament ceea ce urmează.

Este bine să așteptăm rezultatul final cu răbdare.

Cel mai important lucru care s-a întâmplat este această trezire a conștiinței poporului român – un fenomen extraordinar, care nu s-a mai întâmplat de multă vreme. Nesiguranța economică și socială s-a transformat într-o nesiguranță pentru clasa politică. Nimeni nu se aștepta ca poporul român să renască astfel.

Un ultim lucru: termenul „diaspora” este unul complet greșit. Sunt români care au fost forțați să plece în străinătate, dar ei sunt parte a aceluiași popor. Fie că sunt în afara granițelor sau în țară, suntem egali, suntem unul și același popor.”, a declarat Călin Georgescu.