EDUCAȚIE

Campania sociala ”Să aducem copiii la școală”

Asociația ”Alecs Group” reprezentată de Constantin ALECSA, președinte, Asociația „EUROACTIV” și Asociația ”Darul Binecuvântării” a derulat o acțiune de distribuire a ghiozdanelor echipate cu rechizite școlare și dulciuri în cadrul Campaniei sociale ”Să aducem copiii la școală” avizată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava prin avizul nr. 6698/29.06.2022. Campania este la a 3-a ediție.
Scopul actiunii a fost cel de integrarea sau reintegrare în sistemul de educație a copiilor din medii defavorizate și prevenirea abandonului școlar și marginalizarea socială.
Acțiunea de distribuire a ghiozdanelor echipate cu rechizite școlare a fost sprijinită de S.C. Alin For You, Rocast Nord S.R.L., General Construct SA.A., RavRadi Construct S.R.L., Tipografia Mușatinii, Grupul de firme Orizont Suceava, elevii Liceului Tehnologic ”Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, coordonați de prof. Romeo-Irinel Bolohan, elevii Școlii Gimnaziale nr.1 Suceava, coordonați de doamna prof. Gabriela Mihai și colectivul de cadre didactice de la învățământul primar și gimnazial. Acțiunea de ajutorare și responsabilizare socială a fost sprijinită și de polițiști ai Biroului de Siguranță Școlară din cadrul IPJ,  subcomisar Dan Hlaghi.
Acțiunea s-a desfășurat între orele 12,00 – 14,00 în data de 16.09.2022 la Căminul cultural din Vadu Moldovei, unde 67 de elevi din familii defavorizate de la Școlile din Vadu Moldovei (satele: Vadu Moldovei, Nigotești, Dumbrăvița, Ioneasa, Mesteceni, Movileni, Cămârzani) și Comuna Forăști (satele: Oniceni, Manolea, Forăști, Țolești) au primit și dulciuri oferite de Primăriile comunelor Vadu Moldovei și Forăști și de Asociația ”Darul Binecuvântării” coordonată de prof. Ilie Lazarov.
Acțiunea a fost moderată de comisarul șef Ionuț Epureanu de la IPJ Suceava, de prof. Narcisa-Daniela Ștefănescu și prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspectori școlari la IȘJ Suceava, și primarii localităților din Vadu Moldovei – l Iulian Bogdan Amariei și Forăști –  Avrămia Brăduț.