ACTUALITATELOCAL

Camere de supraveghere ale Gărzii Forestiere disptruse de pe un stâlp. Autorii din Ostra au fost identificați

Camere de supraveghere de pe un stâlp din Ostra distruse. Autorii au fost prinși . Ieri, polițiștii au continuat cercetările cu privire la o sesizare  prin intermediul căreia lucrătorii Postului de Poliție Ostra au fost informați prin plângere de Garda Forestieră Suceava cu privire la faptul că de pe strada Băișescu, comuna Ostra, județul Suceava au fost distruse două camere de supraveghere LPR montate recent, fixate pe un stâlp de electricitate, ce aparțin Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, reușind identificarea autorilor și reținerea unuia dintre ei.

Două persoane din Ostra identificate

În urma administrării probatoriului în cauză, investigații, audiere persoană vătămată, audieri martori, la data de 21.05.2026, organele de poliție din cadrul Poliției orașului Frasin au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de două persoane  din comuna Ostra, județul Suceava, confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului, pentru săvârșirea infracțiunilor de ”distrugere” faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 alin. (1) din Codul Penal și ”furt” (comisă de numitul Timiș Romeo), faptă prevăzută şi pedepsită de art. 228 alin. (1) din Codul Penal.

Cum au fost distruse camerele de supravegehre video ale Gărzii Forestiere

 

S-a reținut în sarcina suspecților faptul că în după-amiaza zilei de 07.05.2026, orele 18.30, cei doi  pe fondul nemulțumirilor personale legate de amplasarea unui sistem de supraveghere video în zonă, s-au deplasat împreună, cu autoturismul marca Volkswagen Passat, proprietatea primului dintre ei, pe strada Băișescu, de pe raza localității Ostra, în zona stâlpului electric pe care era montat un sistem de supraveghere video, format din 3 camere (2 camere tip LPR și 1 tip Dome) în curs de configurare și 2 cutii cu echipamente, unde, pe rând, s-au urcat pe stâlp,   și, ulterior  au distrus, prin smulgere, cele 2 camere de supraveghere LPR, pe care le-au abandonat, pe sol, în imediata apropiere a stâlpului, iar, ulterior, în jurul orelor 21.19, unul dintre cei doi a sustras camerele și le-a depozitat, la un adăpost de animale din zona Băișescu, provocând un prejudiciu de aproximativ 25.000 lei.
Este de menționat faptul că unul dintre hotomani a predat la data de 09.05.2026 cele două camere de supraveghere sustrase,după care, la data de 10.05.2026, a plecat din România, la muncă, în Italia, având un contract de angajare anterior comiterii faptelor.
Totodată lucrătorii din cadrul Poliței orașului Frasin, prin ordonanță au dispus măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 21.05.2026, ora 15:05 până la data de 22.05.2026 ora 15:05, față de unul dintre suspecți, pentru comiterea infracțiunii de distrugere, urmând a fi depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor comiterii faptelor, sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”distrugere” comisa de cei doi l și ”furt”, urmând a se dispune măsurile procedurale prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului.