BREAKING NEWSPOLITIC

Camera Deputaţilor: Reducerea vârstei pentru obţinerea permisului de conducere pentru categoriile C, CE, D, DE

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede reducerea de la 21 la 18 ani a vârstei minime de obţinere a unui permis de conducere pentru categoria C, CE şi de la 24 la 21 ani pentru categoriile D, DE, cu condiţia obţinerii unui certificat de competenţă profesională.

Proiectul modifică şi completează Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice în scopul transpunerii Directivei (UE) 2018/645 a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 aprilie 2018 de modificare a Directivei 2003/59/CE privind calificarea iniţială şi formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de persoane, precum şi a Directivei 2006/126/CE privind permisele de conducere.

‘Prin excepţie, (…) permisul de conducere pentru categoriile de vehicule C şi CE se eliberează de la vârsta de 18 ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul autorităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea certificatului de calificare profesională iniţială (CPI), astfel cum acesta este reglementat prin Normele privind pregătirea şi atestarea profesională a anumitor categorii de conducători auto, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1214/2015 pentru aprobarea normelor privind pregătirea şi atestarea profesională a personalului de specialitate din domeniul transporturilor rutiere sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI’, prevede actul normativ.

De asemenea, ‘prin excepţie, (…) permisul de conducere pentru categoriile de vehicule D şi DE se eliberează de la vârsta de 21 de ani cu înscrierea în acesta a codului naţional pentru atestarea valabilităţii categoriei numai în cazul conducerii vehiculului pe teritoriul României în prezenţa instructorului auto atestat sau a examinatorului din cadrul unităţii competente în timpul desfăşurării cursului practic, respectiv a probelor practice pentru obţinerea CPI sau cu înscrierea codului european armonizat privind deţinerea unui CPI’.

Proiectul mai stipulează că titularul permisului de conducere are dreptul să obţină istoricul sancţiunilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice în una din următoarele modalităţi: de pe site-ul Inspectoratului General al Poliţiei Române; de la orice structură de Poliţie rutieră.

Camera Deputaţilor este for decizional.