Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, legea pensiilor speciale, reexaminată după decizia CCR cu privire la pensiile de serviciu ale magistraţilor. S-au înregistrat 174 de voturi pentru, 81 împotrivă şi 17 abţineri.
Faţă de forma care a trecut de Senat, nu au fost introduse amendamente de fond. Astfel au fost păstrate pragurile de impozitare de până la 20% pentru partea de necontributivitate, dar şi majorarea anuală, cu câte patru luni, a vârstei de pensionare până la 60 de ani.
PSD susține că legea respectă atât deciziile CCR, dar și solicitările Comisiei Europene, în timp ce AUR consideră noua formă inacceptabilă, iar UDMR condamnă nerespectarea principiului contributivității.