Pe 29 august, în calendarul creștin ortodox este prăznuită Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Iată care este rugăciunea pe care credincioșii trebuie să o rostească astăzi.
În calendarul creștin ortodox, praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este marcat cu cruce roșie. Această sărbătoare este încărcată de semnificație și este respectată cu sfințenie de toți credincioșii, având în vedere că este ultima sărbătoare importantă din anul bisericesc,
Deși este o sărbătoare cu cruce roșie, Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul este, de fapt, zi de post pentru toți credincioșii. Se spune că este bine ca oamenii să postească pentru a nu îl urma pe Irod, cel care din cauză că nu a avut măsură i-a cerut Salomeei să îi danseze și i-a oferit în dar capul Sfântului Ioan Botezătorul.
Credința creștină spune că Irod a decis, la petrecerea organizată cu ocazia zilei sale de naștere, să taie capul Sfântului Ioan Botezătorul, la cererea Irodiadei.
Sfântul Ioan Botezătorul este cel care l-a mustrat pe Irod pentru faptul că ducea o viață desfrânată, acesta având o relație cu soția fratelui său.
Biserica spune că de trei ori a fost pierdut capul Sfântului Ioan Botezătorul și tot de atâtea ori a fost găsit.
Rugăciunea care se spune la praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul
Pe lângă tradițiile și superstițiile care se respectă pe 29 august, atunci când în calendarul creștin ortodox este prăznuită Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul, se spune că este bine ca în această zi să fie rostită rugăciunea închinată marelui sfânt.
Este o rugăciune despre care se crede că poate vindeca rănile trupești și sufletești, aducând alinare.
„Sfinte Ioane, Înainte-mergătorule, frumuseţea cerului şi bucuria pământului, cel ce prin tăierea capului tău pământul întreg l-ai sfinţit, primind această smerită rugăciune a noastră, izbăveşte-ne din toate nevoile şi ne scoate din chinul ce va să fie, pe noi, cei ce te lăudăm cu credinţă şi nădejde. Ca unul ce stai înaintea scaunului lui Hristos, ajută-ne să-i biruim pe vrăjmaşii văzuţi şi pe cei nevăzuţi. Izbăveşte-ne din tot necazul şi, având îndrăznire către Domnul, fereşte-ne de ispitele acestui veac. Dăruieşte-ne nouă, Sfinte Ioane Proorocule, putere din cer şi, ca unul ce eşti făclie strălucitoare, luminează-ne pe noi, cei ce alergăm la slăvita prăznuire a trecerii tale la Domnul. Amin!”, aceasta este rugăciunea care se spune la praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, potrivit resurse-ortodoxe.ro.