În 2023 cadrele militare ar urma să beneficieze de o creștere cu 75% a soldei sau a salariului de funcție, după cum s-a stabilit în anul precedent. În prezent MAI reglementează modul exact în care se stabilește majorarea salarială, inclusiv activitățile specifice pentru care se acordă aceasta.
Astfel că, în 2023 s-a stabilit, prin OUG 168/2022, ca munca suplimentară prestată anul acesta peste programul normal de lucru de către personalul cu statut special care are atribuții pentru desfășurarea activităților deosebite cu caracter operativ sau neprevăzut în domeniul ordinii şi siguranţei publice, în respectarea regimului frontierei de stat a României, în situații de urgență, în personalizarea, emiterea şi evidența generală a documentelor de identitate şi a pașapoartelor simple, în emiterea şi evidența permiselor de conducere şi a certificatelor de înmatriculare ale autovehiculelor rutiere, precum şi de către polițiștii de penitenciare, care nu se poate compensa cu timp liber corespunzător, să fie răsplătită cu o majorare de 75% din solda sau salariul de funcție, proporțional cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții.
Banii majorați se pot acorda doar în situația în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare.
Ordinul 27/2023 se aplică din 3 martie, iar MAI stabilește acum regulile acordării acestei majorări salariale.
Ce stabilește mai exact acest ordin?
Ordinul sttabilește mai exact că personalul cu statut special este reprezentat de cadrele militare în activitate, polițiștii şi soldații şi gradații profesioniști în activitate din unitățile MAI.
Totodată, în document este prevăzută și lista activităților din domeniile amintite pentru care se poate acorda majorarea salarială, în cazul muncii suplimentare ce nu poate fi compensată cu timp liber. Astfel, sunt considerate activități deosebite pentru care se poate acorda majorarea cele care se desfășoară într-una dintre următoarele condiții:
– au un grad ridicat de risc asupra integrității fizice, sănătății sau vieţii personalului implicat;
– au un grad ridicat de complexitate şi dificultate;
– presupun intervenția specializată în funcție de nivelul de urgență şi/ sau gravitate al situației/ evenimentului;
– la creșterea capacității operaționale a unității, precum şi în situații de catastrofe, calamități, tulburări de amploare ale ordinii şi siguranţei publice ori alte asemenea evenimente.
Munca prestată suplimentar în condițiile de mai sus, este dispusă doar de către șeful ierarhic, fără a depăși 180 de ore anual.
Majorarea se plătește personalului cu statut special dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
– există ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic de prestare a muncii suplimentare în format fizic. În situațiile care implică desfășurarea de urgenţă a muncii suplimentare, ordinul sau dispoziţia şefului ierarhic poate fi comunicat(ă) şi verbal, dar cu obligația de a fi consemnat(ă) ulterior în scris, în cel mai scurt timp posibil;
– nu beneficiază de alte drepturi salariale sub formă de majorări, sporuri, compensații etc. ori de cuantumul acestora, prevăzute expres pentru munca suplimentară;
– compensarea muncii suplimentare, prin ore libere plătite, nu a fost posibilă în următoarele 60 de zile de la prestarea acestei munci;