BREAKING NEWSJUSTIȚIE

BZI: Frumoasa avocată Ioana Gherghe, „cârtița” din clanul Corduneanu! Iată rolul ei în afacerea „Las Vegas”: Raporta totul șefilor din grupare

Ioana Gherghe este probabil una dintre cele mai frumoase avocate din Iași. De curând, numele ei a fost asociat cu unul dintre cele mai cunoscute clanuri interlope din România. Zilele trecute, aceasta a fost plasată sub control judiciar

Ioana Laura Gherghe este probabil una dintre cele mai atrăgătoare avocate din Iași, iar numele său pare că i-a „atras” și pe procurori. Recent, aceasta a stat o noapte în spatele gratiilor din cauza faptului că ar fi implicată în dosarul „Las Vegas”. Gherghe a fost ridicată de jandarmi chiar din sala de judecată și condusă în fața procurorilor care au audiat-o. După o noapte de arest, a fost eliberată, însă nu înainte de a fi plasată sub control judiciar,arata bzi.ro.

„Dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar în privința inculpatei GHERGHE IOANA LAURA, pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 24.11.2022 și până la data de 22.01.2023, inclusiv”, se arată în decizia judecătorilor de la Curtea de Apel București.

Care era rolul avocatei Ioana Laura Gherghe?

Reporterii BZI au aflat care era rolul avocatei Ioana Gherghe în „afacerea” clanului Corduneanu. Gherghe avea ușor acces la informații, iar frații Corduneanu au angajat-o ca să fie siguri că nimic nu s-ar putea întoarce împotriva lor. Reporterii BZI au reușit să descopere modul în care avocata îi ajuta pe cei din clanul Corduneanu.

Este știut faptul că frații Corduneanu, alături de „săgeți”, asigurau paza unor cazinouri. De exemplu, dacă unul dintre membrii grupării era implicat într-un scandal la una dintre sălile de jocuri de noroc „Las Vegas” și existau martori, Ioana Gherghe intra în dosar drept avocatul unuia dintre martori.

De ce? Lucrurile sunt simple. Odată ce Gherghe îl reprezenta pe unul dintre martori, declarațiile acestuia puteau fi controlate, iar membrul grupului anchetat avea șanse extrem de mari de a ieși basma curată din poveste.

Avocata Ioana Gherghe, „cârtița” din clanul Corduneanu

Astfel, Gherghe avea acces la dosar, la declarații, iar informațiile pe care le deținea le furniza ulterior celor din clanul Corduneanu. Aceasta se întâlnea cu cei din clan după ce analiza dosarele și le oferea date prețioase. Cel mai probabil, aceasta era răsplătită de membrii clanului Corduneanu cu diferite bunuri. A meritat? Greu de spus.

Pe lângă noaptea pe care a petrecut-o în arest, Ioana Gherghe trebuie să dea explicații în fața procurorilor. Se pare că și-a depășit puțin atribuțiile pe care le avea în calitate de avocat. Desigur, până la finalizarea anchetei, frumoasa avocată și-ar putea dovedi nevinovăția. Va reuși să facă asta? Imposibil de spus în momentul de față. Trebuie precizat faptul că dosarul „Las Vegas” este abia la început. Pe lângă frumoasa avocată sunt anchetați și Bogdan Corduneanu, Adrian Corduneanu, Remus Hotin, dar și alți membri ai clanului anterior menționat.

Dacă va reuși avocata Ioana Gherghe să-și demonstreze nevinovăția în fața anchetatorilor, rămâne de văzut.

 

sursa:bzi.ro