Vlad, polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, a fost reținut alături de celelalte peste 20 de persoane implicate în dosarul privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive din cadrul fabricii de droguri de la Miroslava.
Vlad este fiul unui fost primar PSD din localitatea Balș, arata BZI.ro. Jurnalistii ieseni au publicat imagini cu politistul implicat in Fabrica de vise de la Mirosvalva.
„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iași a fost informat de către procurorii din Iași cu privire la faptul că, față de un angajat al instituției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală și a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore.
În conformitate cu prevederile legale, cel în cauză a fost pus la dispoziție, urmând ca, în funcție de evoluția anchetei, să fie dispuse celelalte măsuri prevăzute de lege.
Precizăm că acțiunea din data de 19.09.2023 a beneficiat și de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Iași.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Iași se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea.
Indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege.
Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.Droguri ascunse în dispozitive electronice de vapat sau produse, precum jeleuri, prăjituri și drajeuri, vândute în două centre comerciale din Iași. Începând cu finele anului 2022, mai multe persoane, care ar fi fost angajate sau ar fi controlat două societăți comerciale, ar fi constituit un grup infracţional organizat, având ca scop importul, exportul, producerea, fabricarea şi alte operaţiuni cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.Descinderi masive au avut loc ieri in Iași dar și în alte 23 de județne inclusiv in județul Suceava. Mascații au efectuat percheziții într-o fabrică care producea stupefiante, din comuna Miroslava, iar 42 de persoane au fost audiate, pentru că au făcut și comercializat dispozitive electronice de vapat și diferite produse, precum jeleuri, prăjituri și drajeuri, care aveau în compoziție 4 substanțe cu efecte psihoactive, interzise în România. A fost una dintre cele mai mari acțiuni ale polițiștilor de la Antidrog, iar TIR-uri întregi de probe au fost ridicate
sursa:bzi.ro