BREAKING NEWSJUSTIȚIE

Buzatu a făcut un denunț la DNA, privind o posibilă fraudă cu fonduri europene

Dumitru Buzatu, fostul președinte al Consiliului Județean Vaslui, trimis în judecată pentru luare mită, a făcut un denunț la DNA, anunță avocatul său. Denunțul nu privește fapte de corupție, ci o posibilă fraudă cu fonduri europene, a precizat apărătorul lui Dumitru Buzatu.

Avocatul Kristian Winzer, care îl reprezintă pe fostul preşedinte CJ Vaslui, a precizat miercuri că Dumitru Buzatu a fost prezent pe 9 aprilie la DNA Iaşi ca martor denunţător într-un dosar instrumentat de procurorii anticorupţie.

„Domnul Buzatu a fost audiat pe data de 9 aprilie în calitate de martor denunţător (…) într-o lucrare aflată la acest moment pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – ST Iaşi, care vizează în esenţă o infracţiune de folosire/prezentare de documente/declaraţii false dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri/active din bugetul UE sau bugetele administrate de aceasta ori în numele acesteia, cu consecinţe deosebit de grave”, a scris avocatul pe pagina sa de Facebook.

Apărătorul lui Buzatu a subliniat că denunţul clientului său nu vizează pretinse infracţiuni de corupţie sau asimilate faptelor de corupţie din Consiliul Judeţean Vaslui, ci doar o infracţiune împotriva intereselor financiare ale UE, „săvârşită exclusiv de către o entitate privată şi de către reprezentanţii în drept şi în fapt ai acesteia”.

Winzer a mai precizat că Dumitru Buzatu are calitatea de inculpat într-un singur dosar instrumentat de DNA, aflat în prezent în procedura camerei preliminare la Tribunalul Vaslui.

Dumitru Buzatu a fost trimis în judecată în decembrie 2023 pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant primind 1,25 milioane de lei pentru a favoriza o firmă de construcții să obţină un contract. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii acestuia, în timp ce era pe baltă, la pescuit, scrie digi24.ro.